De când avem la București Primărie și Primar General ales. La început, era Sfatul Orășenesc, alcătuit din doar cinci “mădulari”

De-a lungul timpului, Primăria Bucureștiului s-a numit Sfat Orășenesc, Consiliu Comunal, după model francez, iar după proclamarea Republicii Populare, în 1947, Primăria a devenit Consiliu Popular de inspirație comunistă.

Bucureștenii au Primărie abia din anul 1831 și dintotdeauna primarii s-au tot schimbat, unii n-au rezistat mai mult de câteva luni la conducerea orașului, fără să existe astfel un spirit de continuitate. Nimic nou sub soarele Bucureștilor.

Mai jos, de unde venim și încotro ne ducem, scurta istorie a primăriei București.

Schimbarea primarilor, meteahnă veche. Între 1866-1906 am avut nu mai puțin de 23 de primari 

Dreptul bucureștenilor de a se administra prin cârmuitori aleși de ei încetează pe vremea lui Constantin Brâncoveanu și reapare în epoca Regulamentului Organic

Se alege, în noiembrie 1831, primul Sfat Orășenesc, alcătuit din cinci “mădulari” (membri), dar proiectul pentru administrația orășenească este sancționat de generalul Pavel Kiseleff prin “ofisul” (decret domnesc) din 2 decembrie 1832.

În urma aplicării noii Legi Comunale din 1864, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Sfatul Orășenesc își schimbă numele în Consiliu Comunal, după model francez. Președintelui Sfatului i se spune acum Primar. Numărul consilierilor crește, în 1906 el era de 17, iar cetățenii alegători se împărțeau în două Colegii. În intervalul 1866-1906, adică în 40 de ani, au fost nu mai puțin de 23 de primari la conducerea Bucureștilor.

București, orașul fără sediu de Primărie, construit special. A funcționat în case închiriate sau cumpărate

Unii primari ai Bucureștiului au stat doar câteva luni, cum a fost C. A. Rosetti (mai-august1877) și generalul Christian Tell (noiembrie 1870-ianuarie 1871). Cel mai mult au ocupat această demnitate doi primari liberali, C.F. Robescu, totalizând, în două rânduri, cinci ani și patru luni, și Dimitrie Catargi (patru ani și zece luni, decembrie 1878-noiembrie 1883).

Din cauza schimbărilor dese – în general, o dată cu primarul se schimba și Consiliul Comunal- n-a existat un spirit de continuitate, nu s-a putut face o treabă gospodărească pe termen lung. De aceea și lucrările au avut mult de suferit, unele s-au realizat încet, iar altele, ca Palatul Comunal, niciodată”. (Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucureștilor”, pg. 660-664, editura Vremea, 2009).

Bucureștiul nu a avut niciodată un sediu de primărie dedicat. Palatul de lângă Cișmigiu, în care funcționează PMB în prezent, a fost proiectat de arh. Petru Antonescu pentru Ministerul Lucrărilor Publice.

Atunci,ca acum. Primăria București, rampă de lansare în politica mare. Mulți din cei care au ocupat funcția de Primar au devenit Prim-Miniștri

Din primul Sfat Orășenesc, în 1831, a făcut parte și Gheorghe Bibescu, viitorul domn, iar printre primarii Bucureștilor au fost și o seamă de viitori prim-miniștri, printre care Dimitrie Ghica (1859), Dimitrie Brătianu (martie 1866-martie 1870, colonelul Gheorghe Manu (octombrie 1874-mai 1877), Vintilă Brătianu (iunie 1907-februarie 1910). Dintre celelalte personalități politice și culturale care au cârmuit capitală îi amintim pe Ion Brătianu, membru în Consiliile Primăriei din 1859 și 1860, pe Cezar Bolliac, vornic în 1848, și pe primarii Niculae Filipescu (mai 1893-octombrie 1859) și Barbu Delavrancea (iunie 1899-februarie 1901). (Sursa: Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucureștilor”, pg. 660-664, editura Vremea, 2009).

La sfârșit de secol al XIX-lea, Primăria București avea 267 de funcționari și trei secții: Administrativă, Tehnică și “Finanțială”

Complexitatea serviciilor administrației orășenești și numărul funcționarilor ei au crescut necontenit. La început, în primii ani de aplicare a Regulamentului Organic, el este redus, în 1834 se organizează un Serviciu de Ingineri ai orașului. În 1834 existau trei secții: Administrativă, care în realitate avea atribuții de salubritate și chiar tehnice, supraveghind totodată și aprovizionarea orașului, Tehnică, în sarcina căreia erau pavajele, canalele, lucrările de nivelare și aliniere, podurile de peste Dâmbovița și cursul râului, și Financiară, pe atunci i se spunea “Finanțială”.

Avem Oficiu de Stare Civilă de la 1865. Până atunci, actele dedicate botezului, căsătoriei și morții erau păstrate în biserici

În 1852 se creează Direcția Lucrărilor Publice, reunind toate serviciile cu caracter tehnic, în 1862 se instituie Consiliul de Igienă și Salubritate Publică, iar în 1865 Oficiul de Stare Civilă. Până atunci, actele respective se alcătuiau și se păstrau în bisericile unde se efectua slujba religioasă a botezului, căsătoriei și morții. Numărul secțiilor sau serviciilor crește, în 1866 erau cinci, iar în 1906 șapte și anume: Secretariatul General, Serviciul Administrativ, Serviciul Tehnic, Serviciul Medical, Financiar, Oficiul Stării Civile și Fondul Milelor, totalul funcționarilor atingea 267. ( Sursa, Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucureștilor”, pg. 660-664, editura Vremea, 2009).

Bucureștiul era împărțit în 5 „plăși” cărora le corespundeau 5 culori sau “boieli”

Din punct de vedere teritorial, administrația a împărțit Bucureștii în „plăși”. La sfârșitul veacului al XVIII-lea, în 1798, existau cinci asemenea plăși: Târgul, Podul Mogoșoaiei, Târgul de Afară, Broșteni și Gorganul. Lor le corespund, la începutul secolului al XIX-lea, în timpul războiului ruso-turc (1806-1812), culorile sau boielile, tot cinci la număr, respectiv de Roșu, Galben, Negru, Albastru și Verde. Culoarea roșu, cea mai mică și cuprinzând centrul comercial plus o îngustă porțiune pe malul drept al Dâmboviței, se desființează la sfârșitul sec al XX, iar teritoriul ei este repartizat celorlalte patru.

Primăriile de sector apar după Primul Război Mondial. În 1950, cele patru culori s-au transformat în opt raioane

După Primul Război Mondial, odată cu sporirea numărului de locuitori și a suprafeței, se simte nevoia, în vederea unei bune administrări, să se înființeze câte o primărie în fiecare culoare sau sector. Odată cu numirea primarilor de sectoare se numește și un primar general, care este șeful întregii administrații comunale și coordonează activitatea celor patru sectoare. Desființate la începutul regimului Antonescu, apoi, după câteva luni, reînființate, cele patru culori s-au transformat, prin noua Lege Administrativă din 1950, în opt raioane. (Sursa, Constantin C. Giurescu, “Istoria Bucureștilor”, pg. 660-664, editura Vremea, 2009).

După proclamarea Republicii Populare în 1947, consiliile comunale au fost înlocuite prin Sfaturi Populare, primarii de sector “prin Președintele Sfatului Popular al orașului București”. Astfel, gospodărirea orașului era asigurată de Consiliul Popular al Municipiului București, condus de Primarul General al capitalei, și de Consiliile Populare ale celor șase sectoare și ale comunelor suburbane: Afumați, Bragadiru, Cernica, Chiajna, Chitila, Dobroești, Dragomirești-Vale, Băneasa, Glina, Jilava, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni, Pantelimon, Popești-Leordeni, Voluntari și Tunari.