În următoarea perioadă se vor desfășura numeroase evenimente cu ocazia împlinirii a 87 de ani a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Evenimentul „Zilele Muzeului Satului” îi va încânta pe bucureșteni cu activități precum vernisaje, lansări de carte, spectacole de muzică tradiţională românească şi un târg al meşterilor populari.
Cu ocazia aniversării a 87 de ani de la înființarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, reprezentanții îi invită pe bucureșteni la ceremonia de deschidere a Zilelor Muzeului Satului din data de 10 mai. Evenimentul de deschidere va începe la ora 11:00 și va fi urmat de un recital și o recepție oficială, conform unui comunicat de presă transmis de Agerpres.
Seria de evenimente se va desfășura în perioada 10-17 mai și va cuprinde vernisaje, lansări de carte, spectacole de muzică tradiţională românească şi un târg al meşterilor populari.
În contextul instituirii de către Parlamentul României a acestui an drept „Anul cultural Ciprian Porumbescu şi Dimitrie Cantemir”, pe data de 12 mai, începând cu ora 12:00, va fi vernisată o expoziţie dedicată autorului celebrei „Descriptio Moldaviae” – „Vasluiul lui Dimitrie Cantemir”.
Evenimentele vor lua sfârșit pe data de 17 mai, de la ora 12:00, atunci când se va deschide expoziția „Gheorghe Focșa”, dedicată marelui etnograf și director al Muzeului Satului timp de peste 40 de ani. De asemenea, va fi organizat un moment artistic susținut de Gelu Voicu, Gheorghiţa Nicolae şi Ansamblul „Ţara Vrancei”.
Mai multe expoziții vor fi deschise publicului:
Acestea vor cuprinde documente, fotografii, obiecte și costume din colecțiile Muzeului Satului, dar și documente inedite din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, donații și multe altele, se arată pe pagina de Facebook a Muzeului.
Vor fi prezente ansambluri populare, cântăreți, artiști cunoscuți, meșteri populari și mai mulți reprezentanți ai comunităților din:
Te-ar mai putea interesa și: