VIDEO | Primele mașini pe drumul exclusiv pe autostradă de la București la Focșani. S-a deschis traficul pe lotul Pietroasele – Buzău din A7 | UPDATE

27 nov. 2025
1610 afișări
VIDEO | Primele mașini pe drumul exclusiv pe autostradă de la București la Focșani. S-a deschis traficul pe lotul Pietroasele – Buzău din A7 | UPDATE
De azi, mergem de la București la Focșani doar pe autostradă. Se deschide traficul pe lotul Pietroasele – Buzău din A7. Sursa foto: Irinel Ionel Scrioșteanu/Facebook

De azi, șoferii pot circula de la București la Focșani exclusiv pe autostradă. Se deschide lotul 3 al A7, între Pietroasele și Buzău. Traseul ar putea fi parcurs în aproximativ o oră și jumătate.

UPDATE ora 15:00 S-a deschis circulația.

UPDATE: La ora 15:00 are loc deschiderea circulației rutiere pe Lotul 3 al Autostrăzii A7 – sectorul Pietroasele – Municipiul Buzău

Cei aproape 14 km de autostradă dintre Pietroasele și Municipiul Buzău face acum posibilă conectarea Munteniei cu Moldova printr-o infrastructură rutieră modernă.
Este practic prima legătură pe autostradă între două regiuni istorice ale României, scrie Cristian Pistol, directorul general CNAIR.

Știre inițială

Putem merge de la București la Focșani doar pe autostradă

Astăzi, 27 noiembrie 2025, autoritățile deschid traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A7, tronsonul Pietroasele-Buzău.

Acest sector face parte din Autostrada Moldovei, care leagă Capitala de regiunea de est a țării și contribuie la reducerea semnificativă a timpului de parcurs pentru șoferi.

Odată cu deschiderea acestui tronson, drumul București-Focșani poate fi parcurs doar pe autostradă, fără a mai fi nevoie de drumuri naționale sau expres. Se estimează că traseul ar putea fi parcurs în aproximativ o oră și jumătate, în funcție de trafic și viteza legală.

De-a lungul acestui tronson, sunt construite șapte structuri (poduri și pasaje). Lotul 3 al Autostrăzii A7 are o lungime de 13,90 km, din tronsonul Ploiești – Buzău (de 63,24 km). Lucrările au fost realizate de turcii de la Nurol-Makyol, potrivit Mediafax.

Ce urmează pe A7

Autoritățile planifică ca până la finalul anului să fie deschiși încă aproximativ 55 de km pe A7, inclusiv lotul 1 între Focșani și Adjud și o parte din lotul 2. Aceștia se întind pe lotul 1 Focșani – Domenști Târg (35,6 km) și jumătate din lotul 2 (aproape de 19 km).

Finalizarea acestor tronsoane va extinde semnificativ rețeaua de autostradă din estul țării.

Pasajul de pe DN2 peste A7 a fost deschis săptămâna trecută

Săptămâna trecută a fost deschis traficul pe pasajul rutier de pe DN2 peste autostrada A7, aferent Lotului 3 Pietroasele-Buzău.

Construcția se află în localitatea Spătaru și face parte din nodul rutier care leagă DN 2 (E85) de Autostrada Moldovei. Pasajul este esențial pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostradă, asigurând continuitate și siguranța traficului.

Potrivit specialiștilor, pasajul facilitează accesul între drumurile existente și A7, reprezentând un element cruciat pentru finalizarea corpului autostrăzii și pentru conectivitatea întregului lot.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies