De Anul Nou, în vechiul București se umbla cu “Vasilică”. Nu era miel, ci o căpățână de porc împodobită cu flori, pusă pe o tavă și pregătită pentru judecată

Atunci, ca și azi, la vremea sărbătorilor de iarnă, vechiul Bucureștiul se anima deodată, se făceau pregătiri frenetice și cumpărături mai mult sau mai puțin compulsive, după buzunarul fiecăruia.

La cofetăriile elegante de pe Calea Victoriei și bd-ul Elisabeta apăreau cozonaci, bomboane, prăjituri și torturi. Lipseau numai traficul înnebunitor de azi, mașinile și aglomerația apocaliptică. În Ajunul Sfântului Vasile se mergea cu “Vasilică”, un “vechiu obiceiu”.

Se punea o căpățână de porc pe o tavă, frumos împodobită și pregătită pentru marea judecată din cer. Pentru că mare, strânsă și îndelungată a fost și este relația românului cu porcul.

Cu “Vasilică” mergeau mai ales lăutarii și bucătarii domnești

Încă de la jumătatea lunii decembrie, micii locuitori ai Bucureștiului se pregăteau pentru vremea colindatului. Începeau cu “Bună dimineața la Moș Ajun”, treceau apoi la Colind, la interpretarea unor fragmente de teatru religios (“Vicleimul”, “Irozii”) a Plugușorului sau a Sorcovei. Se interpretau apoi în practică, pe străzile capitalei, în casele mai bogate sau mai sărace imediat ce se anunța Crăciunul și până în prima zi a Noului An. La acestea se adaugă și un alt obicei practicat însă de adulți, așa cum relata colonelul Popescu-Lumină: “Tot în Ajunul Sf. Vasile mai întâlnim un obiceiu vechiu, cu care altă dată umblau doar lăutarii țigani și bucătari, domnești. E vorba de “Vasilică”, o căpățână de porc așezată pe o tavă și împodobită cu flori de hârtie, cu verdeață, cu panglici și bani. Colindatul era vechi și în el se pomenește de tăierea porcului și de judecarea lui în cer. (Sursa: Viața cotidiană în Bucureștiul Primului Deceniu Interbelic”, prof. Alexandrina Nicolae, articol publicat pe mmb.ro, Materiale de istorie și muzeografie, nr. XIV, 2000).

“Revistele vremii publică rețete, sfaturi sau fac reclamă pentru diversele magazine ce asigură produsele necesare de sărbători”

În această atmosferă de sărbătoare se fac pregătiri, se merge la cumpărături și se împodobește bradul de Crăciun. Cu acest prilej, revistele vremii publică rețete, sfaturi sau fac reclamă pentru diversele magazine ce asigură produsele necesare de sărbători. Erau astfel recomandate firmele de bijuterii Th. Rodinov sau Fr. Roller din bd. Elisabeta respectiv str. Carol, cofetariile ce desfăceau cozonaci, bomboane, prăjituri, torturi, de exemplu Th. Dumitrescu din str. Academiei sau firmele Matt, Rhein din str. Puțu cu apă rece sau str. Carol Davilla ce desfăceau diverse sortimente de băuturi. Se putea spune că în preajma Crăciunului, Bucureștiul avea înfățișarea unui imens furnicar de oameni care se mișca nervos de-a lungul prăvăliilor, străzilor, inundate de vânzatori ambulanți, de automobile, de copii care își târăsc mamele în preajma vitrinelor încărcate de mărfuri și de bunătăți ispititoare.

“Slujba de Crăciun este momentul pentru care Familia Regală se deplasează de la Palat la Mitropolie, prilej de traversare a centrului Bucureștiului”

Traversarea orașului de Familia Regală nu mai oferea însă un spectacol deosebit, la care trecătorii să se înghesuie să asiste, deoarece:

“Cortegiul de atunci se zvonește acum numai prin raportul escortei care chiar în rarele ierni când cade ceva zăpadă, biruie cu greu asfaltul cârpit și învelit cu nisip al Căii Victoriei, pe marginea căreia puțini se mai încumetă de teama stropilor de apă și noroi ce țâșnesc de sub tălpile de cauciuc ale țevilor de la automobile”.

Șirul sărbătorilor ce vestesc Nașterea Domnului și începutul unui nou an este încheiat cu Botezul Domnului, Boboteaza, când preotul merge din casă în casă cu Botezul, iar tinerii, în merișorul verde primit de la preot, puneau un gând de viitor. Momentul culmina cu slujba în aer liber pe care o oficia Mitropolitul, pe malul Dâmboviței, în văzul bucureștenilor mari sau mici”.

(Sursa:“Viața cotidiană în Bucureștiul Primului Deceniu Interbelic”, prof. Alexandrina Nicolae, articol publicat pe mmb.ro, Materiale de istorie și muzeografie, nr. XIV, 2000).

Bradul de Crăciun a fost asimilat de bucureșteni abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la început era împodobit doar în casele „nemților”

Bradul de Crăciun va împodobi la început casele “nemților”, apoi pe cele ale orășenilor avuți, tentați de asimilări. Treptat, pomul de Crăciun a fost integrat firesc în această sărbătoare, ajungând în toate locuințele și instituțiile bucureștene. Deși unii intelectuali ai vremii, printre care și Petre Ispirescu, au protestat împotriva introducerii de obiceiuri străine, pomul de Crăciun pătrunde în toate instituțiile, devenind centrul atracției. Oricum, locuitorii bătrânului București au adus cu ei tradițiile de unde au venit. Aici s-au așezat valahi, nemți, evrei, armeni, greci, turci, sârbi, bulgari și albanezi, aducând fiecare cultura, tradițiile și obiceiurile din țările lor. Ceea ce-i unește este candela care arde în fiecare credință și iubirea de tradiție, identitatea sufletului românesc. Acestea i-au făcut pe români unici în diversitatea culturală care îi înconjoară. (Sursa, dr. Maria Camelia Ene, șef birou Istorie Bucureșteană, în numărul din decembrie al ziarului “București în 5 minute”,mmb.ro,”Crăciun în Vechiul București”)

Corul Mitropoliei, cel de la Domnița Bălașa, și Corul Teatrului Național erau primite la Palatul Regal

Colindele răsunau în seara de Ajun pe ulițele Bucureștiului, până la miezul nopții. Onorurile erau făcute de Corul Mitropoliei, cel de la Domnița Bălașa și Corul Teatrului Național. Cântecele începeau de la ora opt seara, primul popas fiind făcut la Palatul Regal. Acolo se așezau în fața scării, începând colindele în fața Majestăților Lor. După ce terminau de colindat, oaspeții erau poftiți “în sala de așteptare din josul aripii stângi a Palatului Regal”, unde erau primiți cu o masă încărcată cu covrigi, nuci poleite, mere, prăjituri de multe feluri și diferite daruri de la suverani. De la Palat, corurile plecau spre reședința Mitropolitului pentru a-l colinda. O ora mai târziu, Bucureștiul era împânzit de glasuri de copii care, împărțiți în cete de patru-cinci țânci, cântau cu bucurie “Bună dimineața la Moș Ajun”. Această seară, a Ajunului, se numea “seara cea mare a colindelor”. (Sursa, dr. Maria Camelia Ene, șef birou Istorie Bucureșteană, în numărul din decembrie al ziarului “București în 5 minute”, mmb.ro, “Crăciun în Vechiul București”).

Primul brad de Crăciun a fost împodobit în anul 1866, la Palatul Regal din București, și era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe, la nici opt luni de la venirea Principelui Carol în România. La 1900, bradul era adus de la Domeniul Peleș, iar în el se puneau lămpi electrice.