De anul acesta, românii pot divorţa fără să ajungă la tribunal

de:
10 ian. 2011
1 Afișari
De anul acesta, românii pot divorţa fără să ajungă la tribunal

Din data de 25 decembrie 2010, soţii care doresc să-şi încheie căsniciile, prin acordul părţilor, nu mai sunt nevoiţi să se adreseze instanţelor judecătoreşti, ci se pot adresa Serviciului de Stare Civilă de pe raza teritorială de care aparţin. Asta după ce intrarea în vigoare a Legii Nr. 202, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, a adus şi anumite modificări ale Codului de Procedură Civilă.

După 30 de zile de la depunerea documentelor necesare şi a declaraţiei prin care notifică intenţia de a divorţa, soţii vor mai completa o declaraţie prin care vor solicita obţinerea divorţului administrativ, în cazul în care nu se răzgândesc între timp. După completarea celei de-a doua declaraţii, în cel mult 15 zile primesc certificatul de divorţ.

Divorţul administrativ reprezintă o soluţie doar pentru cuplurile care nu au copii minori, născuţi sau adoptaţi în timpul căsătoriei. Actele de care au nevoie sunt certificatele de naştere, documentele de identitate, certificatul de căsătorie (original şi copie) şi o declaraţie notarială cu ultima locuinţă comună.

Două cupluri din Capitală din s-au prezentat, luni, la Starea Civilă Sector 4, pentru a solicita desfacerea căsătoriei, se anunţă într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Cookies