David Popovici: M-am născut și am crescut în București, un oraș mare și plin de viață și punctul meu de plecare în întreaga lume

23 iun. 2022
11526 Afișari
David Popovici: M-am născut și am crescut în București, un oraș mare și plin de viață și punctul meu de plecare în întreaga lume
Finala probei de 100m liber, câștigată de David Popovici la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta | Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

David Popovici își făcea, cu doar câteva zile înainte de a deveni dublu campion mondial la Budapesta, un fel de autoportret în publicația elvețiană swimswam.com.

Scopul meu este să nu-mi schimb niciodată mentalitatea, să nu uit cel mai important lucru dintre toate: că sportul este distractiv. Omul care sunt astăzi este suma tuturor lucrurilor care mi-au fost oferite de oamenii care mă iubesc, care îmi dăruiesc răbdare și atenție. În plus, este ceva ce este doar al meu. Familia mea a fost, este și va fi întotdeauna stânca mea. M-au construit, mi-au modelat felul de a gândi, de a vedea lumea și, de asemenea, modul de a aborda sportul. Mama, tatăl meu și Adrian, antrenorul meu, sunt adulții de la care am învățat cel mai mult. Și fratele meu, care este cu 8 ani mai mare decât mine,  e tot e această listă a profesorilor mei de viață.

 David Popovici: M-am născut și am crescut în București, un oraș mare și plin de viață și punctul meu de plecare în întreaga lume
David Popovici, finala de 100 de metri de la Campionatul Mondial de Natație | sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

David Popovici: „Cu apa a fost dragoste la prima vedere”

David povestește, mai apoi, cum a început totul:

M-am născut și am crescut în București, capitala  României, un oraș cu aproape 3 milioane de oameni — aici trăiesc trei din 19 oameni din întreaga țară. Este un oraș mare și plin de viață și a fost punctul meu de plecare spre lume. Am fost un copil activ. Foarte activ. Și știu că mulți oameni spun asta, mai ales cei care mai târziu devin sportivi, dar eu eram mereu în mișcare. Nu mi-am dorit niciodată jucării, mașini sau jocuri video, era  suficient să mă lași să mă joc cu pietre, bețe și orice  găseam în parcuri și grădini  și asta mă facea fericit.  (…)  Părinții mei au decis să mă ducă la piscină, aceeași în care mă antrenez astăzi, pentru a consuma o parte din acea energie – sau cel puțin pentru a o canaliza – și, de asemenea, pentru a-mi trata scolioza.

 David Popovici: M-am născut și am crescut în București, un oraș mare și plin de viață și punctul meu de plecare în întreaga lume
David Popovici, finala de 100 de metri de la Campionatul Mondial de Natație | sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

„Bazinul e fabrica mea de vise”

Cu apa a fost dragoste la prima vedere. Îmi amintesc fiecare moment din prima mea lecție de înot. Îmi amintesc că m-am simțit imediat în locul potrivit – ca un pește. Banal,  știu, dar e adevărat. Sunt slab și am brațe lungi și mâini mari. În apă, trupul meu slăbănog găsise încrederea pe care, pentru cei care sunt ca mine, este greu de găsit la acea vârstă.  Din acea zi, bazinul a fost nu doar locul în care mă simt bine, ci și  locul în care visez și îmi hrănesc pasiunea”

David Popovici mai povestește despre obiceiurile lui alimentare care nu prea ușurau situația în familie. Că este obișnuit să ia micul dejun cu două ore înainte de antrenament, că antrenamentul începe la 05:00 dimineața, dar că nu a existat zi în care părinții să nu-i fi pregătit micul dejun de la ora 03:00.

David Popovici a intrat în istoria natației, după ce, aseară, a egalat un record vechi de aproape 50 de ani. El a a stabilit, în 48 de ore, trei noi recorduri mondiale la probele de înot liber, în cursele de 200 și 100 de metri, cea din urmă fiind considerată regina acestui sport.

 

 

Cookies