Gafă a preşedintelui Klaus Iohannis, la declaraţia de presă cu David Cameron

de:
09 dec. 2015
0 Afișari
Gafă a preşedintelui Klaus Iohannis, la declaraţia de presă cu David Cameron

UPDATE Pe lângă aspectele economice ale cooperării României cu Marea Britanie, cei doi au discutat şi despre românii din diaspora. 

„Am discutat şi despre românii care trăiesc în Marea Britanie şi plătesc acolo taxe.

Am avut, de asemenea, un schimb de opinii pe marginea fluxului migratorilor, care va fi în continuare o problemă complexă. Am reiterat poziţia României, care susţine că trebuie mers la cauza problemei.

Am mulţumit premierului Marii Britanii pentru ajutorul dat în tragedia de la Colectiv, prin preluarea răniţilor în spitale din Marea Britanie”, a spus Iohannis. 

La rândul său, premierul britanic a mulţumit pentru relaţia existentă între cele două state. 

„Relaţiile dintre Marea Britanie şi România sunt importante şi am discutat astăzi despre colaborarea dintre ţările noastre. Legat de imigraţie, am discutat despre stoparea fenomenului de trafic cu imigranţi.

Am discutat despre reformarea Uniunii Europene, Marea Britanie vrea să rămână într-o Uniune Europeană reformată. A fost o discuţie foarte utilă, mă bucur că sunt primul premier al Marii Britanii care vine în România în acest secol. Sper să nu mai dureze 16 ani până când va veni un nou premier britanic în România”, a declarat David Cameron. 

După întrevedere, cei doi oficiali vor susține declarații de presă comune.

Premierul britanic s-a întâlnit anterior cu omologul său român, Dacian Cioloș, și a mers la clubul Colectiv, unde a depus o coroană de flori și a aprins o candelă în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, aflat, miercuri, în prima sa vizită în România, a ajuns la locul tragediei din Colectiv, unde a depus o coroană de flori, a ţinut un moment de reculegere şi a aprins o lumânare.

Premierul britanic a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 15.00 şi a fost întâmpinat de către premierul Dacian Cioloş. Cei doi oficiali s-au oprit apoi pe holul Palatului Victoria, unde au făcut fotografii, Dacian Cioloş invitându-l apoi pe premierul britanic să viziteze mai multe săli ale Guvernului.

Premierul Cioloş declara, marţi, că la întrevederea cu premierul David Cameron va fi abordat şi subiectul legat de referendumul pe care Marea Britanie îl pregăteşte cu privire la rămânerea sau părăsirea Uniunii Europene. De altfel, aceasta va fi şi una dintre temele care vor fi discutate la Consiliul European care va avea loc în 17-18 decembrie la Bruxelles şi la care România va fi reprezentată de premierul Dacian Cioloş.

Premierul britanic David Cameron se află în prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste.

Cookies