Pasajul Doamna Ghica – Chişinău: Sub 2 km de drum construiţi în 6 ani, exproprieri de milioane

de:
20 nov. 2012
21 afișări
Pasajul Doamna Ghica - Chişinău: Sub 2 km de drum construiţi în 6 ani, exproprieri de milioane

Dacă din vară până în septembrie lucrările la Pasajul Doamna Ghica – Chişinău s-au făcut într-un ritm de invidiat pentru orice constructor, în ultima vreme viteza amenajărilor pare că a încetinit considerabil.

În acest moment, proiectul de reabilitare a rutei Doamna Ghica – Bulevardul Chişinău este gata în proporţie de 95%, au mai rămas de terminat doar mici amenajări ale spaţiilor verzi, bordurilor şi ale marcajelor rutiere.

Noul pod care leagă Colentina de Pantelimon este aproape gata de inaugurare, dar până la finalizarea ultimelor amenajări circulaţia pe acesta este încă închisă. Drumul şi trotuarul au fost amenajate complet, gardul de protecţie şi parapeţii au fost montaţi şi vopsiţi, indicatoarele rutiere şi corpurile de iluminat au fost şi ele montate, fiind amenajate chiar şi panourile publicitare. În acest moment au mai ramas de finalizat doar 200 de metri dintr-o bretea a pasajului suprateran. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârşitul acestui an,potrivit unui răspuns al municipalităţii la solicitarea B365.ro.

Singurul lucru care iese din peisaj este priveliştea de pe partea stânga a podului – una dezolantă, casele modeste din zonă contrastând puternic cu mega-proiectele imobiliare de partea cealaltă a drumului.

Mai multe imagini în GALERIA FOTO

Staţiile RATB au fost amenajate de-a lungul drumului reabilitat Şoseaua Doamna Ghica în stil „alveolă”, cu lărgirea carosabilului şi despărţire prin bordură a staţiei de restul carosabilului, pentru a nu incomoda circulaţia.

La ieşirea de pe pod, mergând pe lângă Piaţa Delfinului înspre Şos. Pantelimon sau Şoseaua Fundeni, circulaţia maşinilor este limitată pe alocuri la o bandă pe sens de maşinile parcate la întâmplare pe carosabil şi pietonii care traversează strada în mod haotic . Astfel, dacă în viitor nu se va realiza o reconfigurare a intersecţiei, fluxul de maşini dinspre A3-Pipera-Colentina înspre Pantelimion riscă să fie „gâtuit” în acest punct.

Traseul şoselei Doamna Ghica între Şoseaua Colentina şi Şoseaua Pantelimon – Bd. Chişinău

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica – Chişinău au reînceput în luna martie, după o pauză de aproape 2 ani şi jumătate în care amenajările iniţiale s-au degradat sau au fost prădate de hoţii de fier vechi. Lucrările începuseră iniţial în 2006, dar firma de construcţii a părăsit şantierul după un an pentru că Primăria a decis rezilierea contractului „având in vedere calitatea defectuoasa a proiectului precum şi solicitarile venite din partea constructorului privind majorarea valorii initiale a contractului cu mai mult de 100 la suta”, potrivit unui răspuns al municipalităţii la solicitarea B365.ro.

Despre proiect şi beneficii

Obiectivul, intitulat oficial „Strapungere D-na Ghica – Bd. Chisinau şi pasaj suprateran peste calea ferata” constă în refacerea şi modernizarea străzii d-na Ghica, până la calea ferată din zonă şi apoi continuarea străzii până la Circul Foamei din Piaţa Delfinului, spre b-dul Chişinău.

Artera va avea 4 benzi de circulatie, câte două pe fiecare sens, o lungime totală cca 1.8 km şi o lăţime cuprinsă între 21 şi 70 m. Lucrările presupun echiparea şi dotarea cu reţele de utilităţi a străzilor, marcaje rutiere, amenajarea trotuarelor şi a spatiilor verzi, iluminat public şi amenajarea de locuri de parcare.

Totodata, proiectul vizeaza si realizarea unui pasaj suprateran care va traversa linia de cale ferata si care va face legatura intre cele doua segmente ale arterei rutiere Doamna Ghica. Această lucrare promite să fluidizeze traficul de pe INELUL PRINCIPAL şi de pe Şoseaua Fundeni prin închiderea Inelului Median în zona de vest şi să creeze o legătura mai rapidă între cartierele Pantelimon şi Colentina.

Exproprieri de milioane

Primaria Capitalei a platit firmei IMCOM 1,6 milioane de euro pentru un teren de circa 3.800 mp (420 euro/mp), pe care se afla o constructie de circa 700 metri, in cartierul Baicului, una dintre cele mai rau famate zone ale Bucurestiului, anunță Hotnews. Terenul a fost expropriat de municipalitate pentru continuarea lucrarilor la strapungerea Doamna Ghica-Chisinau. Banii au fost dati printr-o dispozitie semnata de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. In comparatie, cea mai scumpa vila scoasa la vanzare pe site-ul de imobiliare anuntul.ro, aflata in centrul Capitalei, pe bd Lascar Catargiu si avand 700 mp construiti, cu teren de 350 metri patrati, costa 1,6 milioane de euro.

Potrivit dispozitiei de primar general nr. 941 din 11 septembrie 2012, primaria Capitalei a expropriat mai multe terenuri pentru care s-au platit urmatoarele sume de bani:

2,1 milioane de lei pentru un teren de 1160 mp, de pe str. Fantanica nr.31. Beneficiar: Tanasoca Doina, Tanasoca Ana Maria, Tanasoca Nicolae Serban, Marinescu Tanasoca razvan Nicolae, Tanasoca Rodica Michaela;984.000 lei pentru un teren de 538 mp de pe str. Fantanica nr. 41. Beneficiar: firma IMCOM;423.117 lei pentru un teren de 231 mp de pe str. Fantanica nr. 41. Beneficiar firma IMCOM;105.128 lei pentru un teren de 23 mp si o constructie de 33 mp pe str. Fantanica nr. 41. Beneficiar: ACMA Business.5,8 milioane lei pentru o constructie de 704 mp si un teren de 3039 mp de pe str. Fantanica nr.41. Beneficiar: firma IMCOM.1,5 milioane de lei pentru o constructie de 235 mp si un teren de 731 mp pe strada Fantanica nr. 41. Beneficiar: firma REVICOM OIL1,3 milioane lei pentru o constructie de 367 mp si un teren de 377 mp pe str. Fantanica nr. 41. Beneficiar: firma REVICOM OIL34.688 lei pentru un teren de 19 mp de pe str. Fantanica nr 41. Beneficiar: firma AQUA Montaj.9.128 lei pentru un teren de 5 mp de pe strada Fantanica nr. 41. Beneficiar: firma Aqua Montaj.1,8 milioane lei pentru un teren de 1029 mp de pe str. Fantanica nr. 41. Beneficiar: SCM Computers Group.9.128 lei pentru un teren de 5 mp de pe strada Fantanica nr. 41. Beneficiar: SCM Computers Group.

 Primăria generală a transmis la redacție următorul drept la replică: Avand in vedere articolul publicat pe site-ul B365.ro, cu titlul:  ”Pasajul
Doamna Ghica – Chisinau: sub 2 km de drum construiti in 6 ani, exproprieri
de milioane”, Primaria Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari:
Exproprierea terenurilor aferente lucrarilor infrastructura – utilitate
publica este decisa de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti, in
cazul de fata prin HCGMB 34/28.02.2011, si nu de catre Primarul General al
Municipiului Bucuresti.
In ceea ce priveste valoarea despagubirilor pentru terenurile la care se
face referire, mentionam ca aceasta a fost stabilita conform preturilor din
grila notarilor, in functie de suprafata detinuta/constructii existente,
fara negociere si fara a privilegia anumiti proprietari, asa cum se
subintelege din materialul Hotnews.

Mai mult, despagubirile sunt stabilite, conform legii, de catre o comisie
formata din reprezentanti ai Prefecturii Municipiului Bucuresti,
reprezentanti ai Oficiului de Cadastru, reprezentanti ai Primariei
Municipiului Bucuresti, etc, acestea fiind aprobate anterior de Consiliul
General al Municipiului Bucuresti.
Dispozitia Primarului General la care se face referire dispune in fapt:
-transferul dreptului de proprietate
– inscrierea terenurilor in Cartea Funciara
– verificarea drepturilor reale ale proprietarilor.

De asemenea, comparatia pretului de vanzare a unui teren de 350 mp si 700 de
mp construiti in zona Lascar Catargiu, cu un teren de 3800 de mp si 700 de
mp de constructii industriale, este nejustificata si rau intentionata .

 

Cookies