Darius Vâlcov, trimis în judecată de DNA în dosarul luării de mită

de:
21 mai 2015
0 Afișari
Darius Vâlcov, trimis în judecată de DNA în dosarul luării de mită

Iată comunicatul DNA: „în stare de arest preventiv, a inculpatului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influenţă,
– spălare de bani,
– efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată,

în stare de arest la domiciliu, a inculpaților:

PRINA MINEL-FLORIN, fost primar al municipiului Slatina, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă,
– complicitate la infracţiunea de spălare de bani,

ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă,
– complicitate la spălare de bani,
– complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

și sub control judiciar a inculpaților TIMOFTE PETRE BOGDAN și TOMESCU CONSTANTIN CRISTIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă,
– spălare de bani,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.
Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul inculpatului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552,15 lei.
Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.
Astfel, în baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.
În perioada aprilie-decembrie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare), sume remise acestuia din urmă în municipiul Slatina.
În perioada 2012- 2013, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.
În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a iniţiat şi derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați și a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri și o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.
Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.
Acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei și transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care inculpatul Vâlcov Bogdan Darius îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a: 3 lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro și 73.077 dolari. De asemenea s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de: 90.000 dolari, 1.322.950 lei și 600.000 lei.
Toate aceste bunuri și sume de bani au ajuns în posesia inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, cu excepția sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăți comerciale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a recunoscut în fața procurorilor DNA că a luat mită de la societăți comerciale, în 2012. În afară de acest dosar, Darius Vâlcov mai este acuzat și într-un al doilea dosar, pentru efectuarea de activități comerciale neconforme cu funcția. 

„Astfel, la momentul efectuării plăților de către Compania de Apă Olt, Vâlcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, după ce îl suna în prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajați. Remiterea sumelor de bani către Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 de lei, proveniența banilor remiși fiind justificată de omul de afaceri ca fiind din vânzarea unor terenuri proprietate personală sau din retrageri în numerar din contul personal”, se arată în document.

Procurorii au constatat că omul de afaceri l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina la acea dată, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului constând în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA) conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

În urma acceptării propunerii făcute, firma sa a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului ”Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru următoarele lucrări: ”Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în municipiul Slatina”, ”Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt” și ”Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”.

„Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei acestuia din București, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul SC Tehnologica Radion SRL”, au reținut anchetatorii.

Potrivit documentului, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei omul de afaceri nu a mai putut face plățile către Vâlcov, context în care acesta l-a pus în legătură cu viceprimarul Minel Prina care știa de înțelegere, hotărând, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite de SC Tehnologica Radion către SC Plus Confort SRL, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu.

Astfel, arată DNA, banii s-au virat, pe baza acestei relații comerciale nereale, și în perioada 2010-2012, Darius Vâlcov primind o sumă cuprinsă între 1.500.000 — 2.000.000 euro, echivalentul în lei.

În referat se precizează că în perioada 2009-2014 omul de afaceri s-a întâlnit de mai multe ori cu Prina și Vâlcov pe raza municipiului Slatina și în București, una dintre locațiile de întâlnire fiind Hotelul City.

„În cursul anului 2009, în urma participării la cele trei licitații, având ca obiect lucrări de reabilitare și extindere rețea de apă și canalizare în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, SC Tehnologica Radion a fost declarată câștigătoare, iar în perioada soluționării contestațiilor formulate de ceilalți participanți la licitație, omul de afaceri s-a întâlnit cu suspectul Vâlcov la sediul SC Tehnologica Radion, care l-a asigurat că nu există motive de îngrijorare în legătură cu admiterea contestațiilor. Aceste aspecte i-au format convingerea că pentru câștigarea licitației și soluționarea favorabilă a contestațiilor formulate de celelalte firme, Vâlcov și-a exercitat influența asupra factorilor de decizie în atribuirea în cursului anul 2010 a celor trei contracte cu Compania de Apă Olt, contracte materializate la datele de 13.05.2010, în valoare de 28 milioane de lei, 30.07.2010 în valoare de 44 milioane lei și 04.08.2010, în valoare de 23 milioane de lei”, se mai spune în referat.

Întâlniri în cimitir

Ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, s-ar fi întâlnit cu apropiați ai săi într-un cimitir din București, unde i-ar fi asigurat că își asumă el totul, reiese din interceptările altor persoane implicate în dosar, potrivit Agerpres.

În referatul prin care procurorii au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a actualului primar al municipiului Slatina, Minel Prina, se află transcrise pasaje din conținutul convorbirilor purtate în mediul ambiental între Mocanu Marian Alexandru, reprezentant al SC MKS Still Grand Serv SRL, și Timofte Petre Bogdan, reprezentant a SC Bogmar Pro Design SRL.

Cele două firme erau folosite pentru a mijloci plata unor mari sume de bani în contul unor contracte fictive încheiate între SC Tehnologica Radion SRL (companie care obținea lucrări din bani publici de la Primăria Slatina) și SC Plus Confort SRL, firmă controlată de Petre Lucian Sușală (fostul șofer al lui Darius Vâlcov).

Astfel, la dosar există transcrierea unei convorbiri din data de 24 februarie 2015, purtată între Mocanu Marian Alexandru și Timofte Petre Bogdan.

(…) „Timofte Petre Bogdan: Ca sa vezi ce mi-au oprit. Când m-am dus, m-am dus, așa, cu teancu’ de dosare. Ce-au scos de acolo? Contractu’ cu MKS! Contractu’ cu PLUS CONFORT! Contractu’ cu CAFMIN, contractele cu…[neinteligibil]…, contractele cu ACETI. Atât! Nimic altceva.

Timofte Petre Bogdan: Eu sunt asociat și director general. Cu funcții depline, cu împuterniciri, eu am semnat tot. Trebuia să spun: ‘Doamnă!’ zic: ‘Ce să vină aia, că aia nu știe nimic. Vă spun, eu sunt administrator de fapt’. Da?

Timofte Petre Bogdan: Sa trecem la CAFMIN. Și ăla a venit exact…ăla a venit exact în timp ce eu…când mă apucasem cu CAFMIN-u’. Înțelegi? La CAFMIN eu îl visam, că era simplu, două facturi, știam exact ce luasem de la el.

Mocanu Marian Alexandru: Da’ ăla, ce ai luat de la el?

Timofte Petre Bogdan: De la ăla am luat de 10 miliarde în acte, care i-am achitat. Mi-a facturat și i-am plătit. De trei ani de zile. 10 miliarde. Am luat betoane și armătură pentru blocuri. ‘A, pentru blocuri? Ale cui sunt blocurile? Ale lui ACETI…ACETI?! Și are și colo, și colo. Aa, O.K.! Haideți că o să-l luam și pe ACETI’. Așa! ‘Și unde ați luat betoanele?’ Ce puteam să zic: ‘Doamnă, sunt puse în operă. Sunt în lucrare, așa.

***

Timofte Petre Bogdan: După aia am ieșit cu Luci, m-am dus cu el la CITY, am scris exact ce am declarat acolo, el veni acuma, la fel, să se întâlnească cu șefu.

Mocanu Marian Alexandru: Stai, că m-ai pierdut. Mai zi o dată!

Timofte Petre Bogdan: M-am întâlnit cu Luci la CITY. A scris și el pe foaie tot ce-am…întrebările care mi le-a pus aia, răspunsurile, toate ce au luat, ce cutare, ce am mai vorbit adiacent și de ce era scris acolo, dacă nu s-au scris toate… Așa! Deci, acolo mai era în spatele lu’…să se întâlnească cu DARIUS… (cuvânt obscen) ălălalt.

Mocanu Marian Alexandru: Cu DARIUS?

Timofte Petre Bogdan: Da!

Timofte Petre Bogdan: Păi, cum? Cum? Exact așa i-am spus: ‘Mânca-ți-aș, fii atent aicea. Dacă e nevoie mă chemi și stăm de vorba cu DARIUS în față și eu îi spun în față. Mânca-ți-aș gura! Poți să mă pui, să așa… să torni sarea acolo, nu zic nimic, da’ gândiți-vă! Am doi copii, fraților!’ Și mai spun o treabă: ‘Vai morții mei!’

Mocanu Marian Alexandru: Cine? Vorbeai tu cu Luci și el îți zicea?

Timofte Petre Bogdan: Luci! Da, da! Că sunt alții care gândesc pentru noi și știu ei ce au de făcut.

Mocanu Marian Alexandru: Ba, da’ când…când ți-am…când ai primit banii de la M.K.S., că a fost, nu mai știu, 1 milion două sute patruzeci, 1 milion trei sute…

Timofte Petre Bogdan: 1 milion trei sute!

Mocanu Marian Alexandru: Ăia toți s-au dus în hotel?

Timofte Petre Bogdan: Păi, da, mă, ce dracu’ să fac eu cu…

Mocanu Marian Alexandru: Păi, era o poveste cu…a încasat Plus Confort de la Tehnologica în perioada aia eu ți i-am dat ție în Bogmar cu lucrările și după aia toate s-au dus în hotel.

Timofte Petre Bogdan: Toate s-au dus în hotel, pentru că…și din ACETI, ce mi-a dat ACETI am băgat în hotel. ACETI mi-a dat pentru blocurile și noi băgam în partea astălaltă. Ai înțeles?.

Timofte Petre Bogdan: 450 de miliarde…de milioane. 1 miliard o sută știi unde sunt? Sunt băgați în ACETI. Deci, după ce că eu în toată perioada asta am trăit cu salariu’… și munca mea, păi, mi-o luați și pe aia, mă. Și îi zic lui Luci: ‘Măi, nene, aia-i șmecheria mea, e munca mea, e riscu meu, e stresu meu, e șmecheria mea. Ăia-s banii mei!’. ‘Păi, nu poți să-i scoți, că trebuie să plătim datoriile din urmă’. ‘Păi, stai mă, puțin! Cu banii mei…ei vin cu banii…”.

***

„Timofte Petre Bogdan: Te rog frumos, Alex…Nu, nu, nu zic! Eu când mă întâlnesc cu Darius, eu îi spun în față. ‘Mânca-ți-aș …Merg până în pânzele albe!’ Da? ‘Spune-i exact ce faci…dar decât atât…să nu mă duc acolo, frate…că las doi copii acasă…și nevastă’.

Mocanu Marian Alexandru: Nici nu vreau să mă gândesc câte ai făcut tu acolo și ce creditare ai și tu în BOGMAR-u’ ăla.

Timofte Petre Bogdan: Vai de capu’ meu! Vai de capu’ meu!

Mocanu Marian Alexandru: Mult?

Timofte Petre Bogdan: Vai de capu’ meu! Mult!

Timofte Petre Bogdan: De ce nu i-ai mai plătit lui CAFMIN? Ai 10 miliarde în 3 ani? De ce nu ai mai plătit?

Timofte Petre Bogdan: Bă, nu vezi că-i clar? Cineva, care au făcut…Ăștia sunt niște (…), cum îmi zice mie Darius.

(…)

Timofte Petre Bogdan: M-a lăsat pe mine și s-a dus repede la Darius. Și i-ar fi zis Darius…

Mocanu Marian Alexandru: La Darius?

Timofte Petre Bogdan: Da!

Mocanu Marian Alexandru: Păi, și?

Timofte Petre Bogdan: Cică ar fi zis Darius: ‘Bă…Să se țină tare..’ Și asta a spus: ‘La ce dracu’ să se țină tare, mă, că nu știe nimic acolo?’ Și a… să nu treacă de ăștia, de Antifraudă, că are el pe ăla, îl cumpără pe ăla de sus care e la Antifraudă. Ceva de genu’ ăsta. O fi așa, mi-o fi zis mie să mă liniștesc…

Mocanu Marian Alexandru: Și sincer, te întreb: te liniștești?

Timofte Petre Bogdan: Următoarele întrebări astea sunt: ‘Bă! Ia spuneți, mă, voi că v-am și analizat. Știu cine sunteți, ai cui sunteți, ce aveți pe numele vostru. Asta vor, să ajungă, la Darius și la Minel.

Mocanu Marian Alexandru: La Minel?

Timofte Petre Bogdan: ‘Cine v-a învățat, mă, pe voi să faceți așa, că voi nu știți’. ‘Păi domnule, ca să vezi’. Da’ te întreabă simplu: ‘De unde ai tu Bogdane și Alex banii ăștia’?

Mocanu Marian Alexandru: Și? Se duce el la pușcărie?

Timofte Petre Bogdan: Și zice…Și zice că ar fi zis Darius săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în București, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și…

Timofte Petre Bogdan: Și zice că ar fi zis Darius: ‘Bă, dacă se ajunge la nu știu ce…’, cu o lacrimă așa în colț s-a întors și a zis: ‘Eu mi le asum pe toate. Nu o să va las pe niciunu’ așa’.

Cookies