Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, a decis vineri ICCJ

de:
22 mai 2015
0 Afișari
Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, a decis vineri ICCJ

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată miercuri de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, informează Agerpres.ro.

La primul termen al procesului desfășurat vineri un judecător de cameră preliminară a verificat măsurile preventive dispuse anterior în acest dosar și a decis ca Vâlcov să rămână în arest.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu. 

Cookies