ARHIVA B365

Darius Vâlcov A DEMISIONAT din funcţia de ministru al Finanţelor

„Am discutat astăzi la prânz cu domnul Vâlcov care bineînțeles că mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit după aceea și cu președintele. Aștept de la domnul Vâlcov, care a avut un rol important și pozitiv, ca în zilele următoare să termine proiectul de Cod Fiscal, iar imediat o să mă gândesc la cel care va fi numit și îi voi înainta propunerea președintelui”, a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă a acceptat această demisie, Ponta a răspuns afirmativ, dar a menționat că i-a cerut ministrului să prezinte Codul Fiscal.
„I-am cerut însă ca în zilele imediat următoare (…) să prezinte totuși Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală”, a adăugat premierul.

Premierul a adăugat că, ulterior, a discutat cu președintele Klaus Iohannis și că, după ce Vâlcov va termina proiectul de Cod Fiscal, se va gândi la un nume pentru postul de ministru de Finanțe.

„Vreau să propun pe cineva care să ducă mai departe, la nivelul la care a dus Darius Vâlcov, adică foarte înalt, proiecte importante”, a adăugat premierul.

Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a lui Darius Vâlcov.

„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, se arată în mesajul transmis duminică de șeful statului cu privire la dispunerea urmăririi penale față de ministrul de Finanțe.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este urmărit penal pentru trafic de influență, infracțiune săvârșită în perioada în care era primar în Slatina. Procurorii DNA susțin că Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro de la administratorul unei firme care i-a propus, în prealabil, să-i ofere sprijin în câștigarea unei licitații publice, urmând ca el să-i ofere, la schimb, 20% din valoarea sumelor încasate prin contract. Detalii, AICI

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button