Daniel Constantin: Am decis să renunț la funcția de vicepremier

de:
18 feb. 2014
1 afișări
Daniel Constantin: Am decis să renunț la funcția de vicepremier

El a adăugat că a decis să renunşe momentan, dar subiectul să se reia când va fi consens politic cu privire la restructurarea Guvernului.

El a mai spus că în protocolul Alianţei de Centru Dreapta este un angajament al lui Crin Antonescu şi al PNL ca, în cazul în care vor exista mai multe funcţii de vicepremier, una trebuie să revină PNL, ceea ce s-a întâmplat şi una să revină PC, ceea ce nu s-a întâmplat.

Victor Ponta declarase deja că, în cadrul discuţiilor din USL a făcut deja concesii, referindu-se la faptul că renunţat la propunerea numirii lui Daniel Constantin drept vicepremier. „Eu am cedat deja. Dar uneori când cedezi, rişti să faci o nedreptate”, a spus Ponta referindu-se la preşedintele PC care nu va mai fi vicepremier. „Daniel Constantin a fostr bun când a mers în campanie cu noi. Acum nu mai e bun”, a mai spus Ponta, referindu-se la poziţia liberalilor faţă de numirea unui vicepremier din partea PC. 

Cookies