Daniel Băluță a avut o primă reacție după ce Anca Alexandrescu, contracandidata lui, a fost aproape la egalitate cu el într-un sondaj pentru Primăria Capitalei. El spune că Bucureștiul nu este „un platou de televiziune, ci un șantier în care trebuie muncit din prima zi”.
Un sondaj AtlasIntel, comandat de Hotnews, îi arăta pe Daniel Băluță și Anca Alexandrescu pe primele două poziții, cu o diferență minusculă de procente. Mai precis, candidatul PSD avea 23,3%, în timp ce candidata independentă (susținută de AUR și PNȚCD) avea 23,2%.
Daniel Băluță a fost întrebat de jurnaliștii Hotnews despre această situație, fiind și puține zile rămase până la ziua votului. Candidatul PSD a spus că este obișinuit cu „scandalul la TV” și cu „ranga”. A doua referire este la Cătălin Drulă, candidat USR.
Anca Alexandrescu este fostă realizatoare TV la postul Realitatea. Ea și-a depus candidatura la PMB, fiind susținută de partidele AUR și PNȚCD.
„Orașul ăsta nu e un platou de televiziune, ci un șantier în care trebuie muncit din prima zi. Bucureștiul e complicat, în fiecare zi se strică ceva”, a adăugat Băluță.
El a spus că nu se gândește că voturile de la PSD să migreze către Anca Alexandrescu. Băluță adaugă că nu este întrebarea reală unde se mută algătorii, ci mai degrabă ce-i preocupă pe bucureșteni.
„Cred că bucureștenii sunt mai puțin interesați de tabere și mai preocupați de un lucru simplu: cine poate ține orașul în picioare, fără să-l transforme într-un scandal permanent”, a transmis Băluță pentru Hotnews.
Candidatul PSD mai spune că un primar ales pentru următorii doi și jumătate ar putea să seteze o anumită direcție pentru oraș. Și tocmai de asta, el crede că la conducerea PMB ar trebui să ajungă cineva cu experiență administrativă.
De când au fost anunțate alegerile de duminică, au fost făcute mai multe sondaje de opinie în rândul bucureștenilor. Au mai fost asemănări în rezultatele cercetărilor, dar ordinea primilor trei se mai schimba.
Astfel că Băluță și Ciucu au ocupat cel puțin de două ori prima poziție. Cătălin Drulă a fost aproape tot timpul pe a treia poziție, loc pe care l-a ocupat și Anca Alexandrescu în câteva rânduri. Candidata independentă a ajuns să fie și pe locul al doilea într-un sondaj AtlasIntel.
Chiar astăzi, 3 decembrie, a apărut un nou sondaj realizat de CURS. Daniel Băluță a obținut cel mai mare scor, fiind urmat de Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă. Anca Alexandrescu a ieșit pe a patra poziție.
Rezultatele sondajului CURS de azi arată următoarele:
În cadrul sondajului, 36% dintre respondenți au spus că „foarte sigur” vor merge la vot, iar 16% au spus că „sigur” vor merge duminică la vot.
CURS a făcut acest sondaj în perioada 26 – 30 noiembrie, pe un eșantion de 1.031 de respondenți cu vârsta peste 18 ani. În cazul acestei cercetări, marja de eroare este de ±3%, iar nivelul de încredere de 95%.