Dan Șova, noi acuzații: A luat mită 100.000 euro. Cererea de arestare, la Parlament

de:
19 nov. 2015
0 Afișari
Dan Șova, noi acuzații: A luat mită 100.000 euro. Cererea de arestare, la Parlament

UPDATE După ce va ajunge cererea DNA la secretariatul Senatului, urmează transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni în ședință, luni, urmând să o trimită apoi la Comisia juridică. Potrivit Realitatea TV, senatorii juriști spuneau că va fi nevoie de câteva zile pentru a studia dosarul.

Pe de altă parte, săptămâna viitoare, la Parlament, se lucrează doar luni și marți, și de miercuri încolo până la sfârșitul săptămânii va avea loc un summit. Astfel că ședințele de plen au fost amânate pentru celelalte săptămâni.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova. „În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi l-a sesizat pe procurorul general al P.Î.C.C.J pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova Dan-Coman pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”,  se arată într-un comunicat al DNA transmis joi B365.ro.

UPDATE: Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Șova, senator, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. 

Potrivit DNA, Dan Șova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale  pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Potrivit unui comunicat din septembrie 2015, firma cu care CET Govora a avut contract de asistență juridică este Casa de Avocatură Sarbu si Asociații. Contractul a fost încheiat în 2011.

De asemenea, în același dosar, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 noiembrie 2015, a inculpatului BĂLAN MIHAI, director general al CET Govora, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). 

Comunicatul DNA: 

„Din ordonanţele de punere în mișcare a acțiunii penale și de reținere întocmite de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 – iulie 2014 , inculpatul Şova Dan-Coman a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, inculpatul Bălan Mihai, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Concret, inculpatul Şova Dan-Coman i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. 

În schimbul acestui serviciu, Şova Dan-Coman a pretins de la persoana denunţătoare suma de 5000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

În aceeaşi perioadă, inculpatul Şova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora.

În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcţia de director general al CET.

În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcţia de director general al CET Govora.
În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada contractuală, inculpatul Şova Dan-Coman a încasat comisionul pentru în total 40.000 euro.

Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiţi de inculpatul Şova Dan-Coman au fost orientaţi în mod direct către stingerea unei datorii provenită din obligaţiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în Bucureşti .

În sarcina inculpatului Bălan Mihai s-a reţinut că acesta, în calitate de director general al CET Govora, a încheiat cu o societate de avocaţi două contracte şi, în perioada ianuarie 2012 – august 2014, a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza celor două contracte, cu încălcarea dispoziţiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora şi a produs o pagubă patrimoniului societăţii în cuantum de 1.301,410 lei.

Inculpaţilor Şova Dan-Coman şi Bălan Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 cod de procedură penală.

La data de 20 noiembrie 2015, inculpatul Bălan Mihai urmează a fi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dan Șova, senator PSD și fost ministru al Transporturilor, a fost adus la DNA cu mandat de către un ofițer, joi după-amiază. El a stat în sediul DNA doar 30 minute timp în care procurorii DNA i-au adus la cunoștință noile acuzații ce i se aduc. 

Cookies