Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru şantaj

de:
25 oct. 2010
0 Afișari
Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru şantaj

Dan Diaconescu a fost trimis în judecată pentru două fapte de şantaj. Este vorba  de una săvârşită în 2005 când a cerut 140.000 de euro şi alta în 2009 când a cerut 200.000 de euro.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu în calitate de asociat majoritar al SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la OTV l-a ameninţat atât în mod direct cât şi prin intermediul lui Doru Pârv pe primarul unei comune din judeţul Arad. Scopul lui Diaconescu era să obţină de la acesta suma de 200.000 de euro.

„Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri”, se arată în comunicatul DNA, citat de Realitatea.net.

Sub presiunea ameninţărilor, primarul i-a dat lui Diaconescu suma de 30.000 euro şi 42.000 lei prin intermediul lui Doru Pârv.

În rechizitoriu s-a reţinut că Diaconescu, în aceeaşi calitate de om de televiziune şi asociat al SC Ocram Televiziune SRL, a ameninţat în mod direct în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, dar şi prin intermediul lui Mitruş Gheza, un alt om de afaceri pentru a-i da suma de 100.000 de euro. A reuşit să obţină doar 4.500 de euro. „Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune „OTV”, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infrac

ţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat „Eurotombola”, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent”, se arată în comunicatul DNA.

Cookies