ARHIVA B365

Dan Darabont: Mulţi din cei implicaţi în dosarul lui Poteraş au semnat cu „pistolul la tâmplă”

“€œM-a surprins faptul că sunt învinuiţi în acest dosar şi unii funcţionari, chiar şi secretarul primăriei Sector 6 , cunoscându-i ca oameni care dau dovada de competenţă profesională. Numai în urma unor presiuni au putut să accepte să se facă astfel de operaţiuni nelegale cu terenuri, presiuni din partea conducerii politice (n.r. – PDL)”, a declarat pentru B365.ro fostul primar PSD al sectorului 6, Dan Darabont.

Acesta consideră că astfel de retrocedări frauduloase, în valoare de zeci de milioane de euro, se practică la scară largă în Capitală, nu numai în sectorul 6. „€œA fost şi este un fenomen. Eu în campania din 2008 am vorbit de o atitudine de samsari de terenuri. Atitudine care nu l-a caracterizat doar pe primarul Poteraş ci şi pe multe alte persoane care s-au ocupat de aceste lucruri. A fost o practică şi este în continuare la nivel de Bucureşti de a păcăli oameni care nu au posibilităţi financiare şi instrumete legale de a-şi redobândi proprietăţile”, susţine Dan Darabont.

Fostul edil local a vorbit şi despre o posibilă implicare a funcţionarilor din Primărie. ”Funcţionarii publici nu pot fi decât complici. Sunt samsarii de terenuri care au nevoie de complicitatea politică din administraţia locală pentru “a €œmuta” terenurile respective. Nu este deloc simplu de realizat o astfel de caracatiţă imbiliară, din punct de vedere tehnic. Plus că trebuie “ţinut capacul pe oală” astfel că e vorba de o acoperire politică extraordinar de eficientă pentru ca lucrurile să meargă până într-un astfel de stadiu. Ar fi fost imposibil, sunt sesizări”, a continuat acesta.

Și schimbările politice sunt de vină

Dan Darabont mai spune că s-a ajuns la această situaţie şi din cauza schimbărilor politice care au loc la fiecare val de alegeri locale.

Când a câştigat alianţa D.A Capitală, au fost aduse pe funcţii de conducere tot felul de persoane care nu aveau un pic de experienţă în administraţia locală şi care au venit acolo să facă bani. Mă surprinde faptul că oameni pe care îi ştiu, compentenţi profesional, sunt implicaţi în acest dosar. Asta nu mă face să mă gândesc decât la presiune, adică au fost puşi să semneze cu «pistolul la tâmplă»”, concluzionează fostul primar social-democrat al Sectorul 6, Dan Darabont.

Reamintim, Primarul Cristian Poteraş a fost trimis în judecată săptămâna trecută, fiind acuzat de implicare într-o reţea de tip mafiot care a pus mâna pe unele dintre cele mai valoroase terenuri din sectorul 6.

Beneficiarii retrocedărilor frauduloase în valoare de zeci de milioane de euro, ar fi Fabian Schwartzenberg (fratele milionarului Elan Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu), Grecu Lucian Viorel (verişorul primar al soţiei lui Cristian Poteraş), Pandor Valeriu (fost administrator pieţe în cadrul Serviciului Administraţia Pieţelor din Sectorul 6) şi Jean Căpăţână (intermediarul implicat în majoritatea tranzacţiilor).

Bătrâni care aveau de recuperat terenuri confiscate de comunişti la marginea Bucureştiului au primit bani pentru a-şi vinde drepturile litigioase, de la apropiaţi ai primăriei, care aveau informaţii din interior referitoare la retrocedări, notau zilele trecute jurnalistii de la România Liberă. Ei ar fi primit sume cuprinse între 2.900 şi 300.000 de euro, în funcţie de mărimea şi poziţia terenurilor.

Ulterior, cumpărătorii drepturilor succesorale litigioase „au primit în compensare” de la subcomisia de fond funciar a sectorului 6, prezidată de primarul Cristian Poteraş, terenuri ultracentrale în valoare de 80 milioane de euro, deşi proprietarii de drept deţinuseră parcele la periferia Bucureştiului sau în comunele învecinate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button