Damian Drăghici: De când am intrat în politică, lumea îmi spune: „Ia-ţi ţiganii şi pleacă”

de:
11 apr. 2014
1 Afișari
Damian Drăghici: De când am intrat în politică, lumea îmi spune:

Prezent, vineri, la Buzău, pentru a o felicita pe Loredana Neagu, tânăra de etnie romă care a predat Poliţiei un portofel găsit pe stradă în care erau aproape 1.000 de lei şi care a fost recompensată cu 15 lei de către proprietara bunurilor pierdute, senatorul Damian Drăghici a declarat că gestul tinerei „nu va spăla” toate celelalte lucruri rele pe care fac romii, transmite corespondentul Mediafax.

Senatorul a adăugat că, de când a intrat în politică, în anul 2012, are parte de numeroase reacţii critice la adresa romilor, dar şi la adresa sa, chiar dacă în trecut, ca artist, era apreciat.

„Nu va spăla gestul Loredanei toate celelalte lucruri pe care le fac romii, nici ce fac eu acum pentru romi nu spală. Până acum doi ani, când am intrat în politică, toate comentariile erau superbe, acum îmi spun: «ia-ţi ţiganii şi pleacă»”, a declarat Damian Drăghici.

Parlamentarul a declarat însă că îi este mai uşor să accepte criticile acum, din postura de politician, decât îi era în trecut ca artist.

„Mi-am asumat asta, am devenit imun. E mai greu ca artist să-ţi iei critici decât ca politician. Ca politician lupt pentru o cauză nobilă şi sunt gata să accept orice fel de critică. Ca artist studiam, mă chinuiam, iar dacă cineva mă critica plângeam. Acum sunt obişnuit. Nu mai citesc articole despre mine de la 25 de ani. E cea mai buna modalitate de a nu fi trist, să nu citesc articole despre mine. Un manager de-al meu m-a învăţat asta când eram artist şi care, după ce citeam presa şi dacă cineva mă critica, mă vedea trist toată ziua”, a afirmat Drăghici.

Tânăra, care provine dintr-o familie extrem de nevoiaşă şi care locuieşte într-o casă modestă alături de numeroase alte rude, este mamă a doi copii, ea primind drept recompensă de la proprietara portofelului, o asistentă medicală, suma de 15 lei.

Cookies