ARHIVA B365

Dăianu şi-a cerut iertare pentru salariul şi primele substanţiale de la ASF

Dăianu a făcut aceste declaraţii la finalul audierii în Comisia pentru buget, finanţe a Senatului, care anchetează situaţia ASF. „Pentru mine a fost un moment foarte, foarte dificil şi îmi cer iertare că am acceptat aceste prime. (…) Disconfortul a fost teribil pentru mine şi, de aceea, am şi făcut acest gest (returnarea primei – n.r.), care în engleză se spune «redemption» (reparare, compensare – n.r.). Într-un fel, cer iertare cetăţenilor pentru un salariu, pentru câştiguri pe care le am, nu printr-o decizie arbitrară, individuală a lui Dăianu la ASF, ci printr-o decizie colectivă, care a avut în vedere un act normativ de înfiinţare a Autorităţii”, a spus preşedintele interimar al ASF, citat de Mediafax.

Dăianu a spus că a returnat „acele prime” înainte de declaraţia preşedintelui Comisiei pentru buget, Cosmin Nicula, şi înainte de scrisoarea deschisă care i-a fost adresată de Gabriel Liiceanu.

Acesta a susţinut că o demisie a lui în această situaţie ar însemna un „abandon”: „Există şi această interpretare, că Dăianu fuge. Dăianu nu este de neînlocuit, Dăianu poate pleca, Autoritatea trebuie să funcţioneze”.

„Demisia de onoare. Oricât ar fi de onorabilă o demisie în condiţiile date, nu pot să o fac. În momentul în care am mai rămas şapte în Consiliu, în condiţiile în care am fost părtaşi la bine şi la rău, la actele decizionale, în condiţiile în care există această această examinare a activităţii ASF, cum aş putea, în momentul de faţă, pur şi simplu să plec? Am fost încercat de acest sentiment. Am avut frământările mele, care au antedatat acceptul de a veni la ASF (…). Acum este foarte greu să îţi dai demisia”, a menţionat Daniel Dăianu.

El a recunoscut că salariile din ASF sunt mari, adăugând că intenţia conducerii este de a le diminua, ţinând cont „nu numai de o dimensiune emoţională, care este firească într-o societate răvăşită de o criză economică, dar care să ţină seama şi de date care nu neapărat trebuie să fie puse în relaţie cu criza economică”.

Potrivit afirmaţiilor sale, Consiliul ASF a stabilit salariile pornind de la un act normativ în care se spunea că acestea nu trebuie să depăşească „nu trebuie să depăşească practicile de la BNR”, „dar nu se spunea un anume nivel”. În acest sens, Dăianu a menţionat că „salariile pot să fie diminuate fără nicio problemă”. Preşedintele interimar al ASF a arătat, pe de altă parte, că „lucrurile sunt mai delicate” în privinţa unei scăderi „brutale” a salariilor experţilor.

„Dacă actul normativ nu ar fi stabilit acel reper, probabil că salariile ar fi fost altele, probabil substanţial inferioare”, a opinat preşedintele interimar al Autorităţii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button