Dacă vrei să mănânci ceva bun: pui cu lămâie, la Unico Vero

de:
02 nov. 2010
3 Afișari
Dacă vrei să mănânci ceva bun: pui cu lămâie, la Unico Vero

Am ajuns prima dată în restaurantul de pe Viitorului pe vremea când se chema Davvero, nume schimbat pentru că semăna până la ultimul „v” cu alt Davvero, de prin Tineretului, actualmente mutat. Prietenii care m-au târât acolo ştiau cât de greu e să mă convingă să încerc ceva nou, aşa că au sărit din prima cu recomandările: vita cu portocală e senzaţională, după dorada te lingi pe degete, ţie sigur ţi-ar plăcea puiul cu lămâie. Cu un ochi la pagina de pizza din meniu, cu altul uitându-mă chiorâş la amici, mi-am asumat riscul unei seri de înfometare şi am ales pollo al limone. Aici trebuie să fac o paranteză. Potrivit rigorilor în domeniu, aş putea fi considerat un barbar al gastronomiei, un individ care îşi tratează papilele gustative mai rău decât îşi înjoseşte Gigi Becali Maybachul. Totuşi, eu cred mai degraba în propriile-mi pofte decât în regulile din cărţi. Am spus asta pentru a înţelege de ce am comandat bere, nu un vin alb şi sec, cum ar fi impus situaţia. A, şi pentru ca snobii să părăsească pagina aceasta trântind uşa în urma lor, berea îmi place s-o beau direct din sticlă.

Dar să revin la puiul că lămâie, că între timp ajunsese şi el la masă, sub forma unor felii de piept foarte subţiri, expediate pe plită, acoperite cu un sos nici prea dens, nici subţire, din care mai răsăreau, pe ici şi colo, sâmburi de lămâie. Sincer, deşi cred că puiul altfel decât tăiat subţire ar trebui interzis prin lege, prezentarea din farfurie mi s-a părut departe de aşteptările alimentate de laudele prietenilor. În astfel de situaţii, ai de ales: ori guşti încet, ori te repezi ca aliaţii în Ziua Z pe pământurile Normandiei. Curaj, puiule, că te muşc, am ales a doua variantă. Şi am mai comandat o porţie. Şi încă una, apoi încă una, din nou, pui cu lămâie, vă rog, ce serviţi? a, pui cu lămâie, desigur, iar scena s-a repetat de câteva zeci – poate sute- de ori. Fireşte, în decursul mai multor ani.

Cu excepţia câtorva pizza luate la pachet în drum spre casă, niciodată nu am încercat vreun alt fel de mâncare la Unico Vero. Mai mult, nu cred că sunt multe fete cu care să să fi ieşit, pe care să nu le fi dus la „pui cu lămâie” (cele care nu au ajuns acolo înseamnă că nu m-au cunoscut cu adevărat). Am încercat să fac şi acasă, însă rezultatele au fost dezastruoase, iar reţeta mi-a fost ruşine să o cer de la restaurant, n-aş fi vrut să creadă oamenii aceia, după cinci ani de mâncat acelaşi lucru, că sunt obsedat de puiul lor cu lămâie. De altfel, chiar mă întreb dacă ar avea acelaşi gust şi în altă parte decât în decorul acela simplu, banal, chiar sărăcăcios, fără aceiaşi şi nesfârşiţi Toto Cutugno şi Richi e Poveri. În rest, se fumează, servirea este acceptabilă (când e aglomerat, e posibil să primeşti mâncarea din mâna patronului, mă rog, din farfuria ţinută de mâna patronului), preţurile cred că sunt destul de mari (nu mă puneţi să fiu exact, vorba aceea, bere=10 lei, vin Chateau Domenii=100 de lei, pui cu lămâie = de nepreţuit). Aşadar, dacă ajungeţi la Unico Vero, singura mea recomandare, că doar asta am testat, este pui cu lămâie, pui cu lămâie, pui cu lămâie…

Cookies