Bucureștiul traversează deja primele zile serioase de căldură, iar mulți oameni caută alternative rapide pentru relaxare, fără prea mult deranj cu drumul. Doar că unul dintre cele mai așteptate proiecte din oraș, „Insula de Smarald” din Parcul Lacul Morii, încă nu e gata.
Primarul interimar Paul Moldovan spune însă că lucrările la insula cu plajă au intrat pe ultima sută de metri și speră să prindă măcar o parte din sezonul estival. Edilul a anunțat că șantierul a ajuns la aproximativ 70% grad de execuție, iar inaugurarea este estimată pentru finalul lunii iulie.
Tragem foarte tare ca la finalul lunii iulie să putem inaugura insula, a declarat acesta.
Până atunci, însă, mai este destul de muncă. Echipele lucrează în continuare la armarea și cofrarea digului sparge-val, la electrificarea pavilioanelor și la montajul sistemelor pluviale. Deși pavilioanele sunt aproape finalizate, mai trebuie montate acoperișurile și realizate ultimele finisaje. Proiectul promite să transforme cele 3,4 hectare ale insulei într-o oază de relaxare, în mijlocul Capitalei. Vor fi 400 de arbori, mii de plante și zone de plajă. Ideea administrației este ca bucureștenii să aibă un spațiu de vacanță chiar în oraș, fără aglomerația și costurile unui weekend pe litoral.
Manifestăm grijă pentru fauna din jur pentru că vrem să naturalizăm cât mai mult acest lac, să devină o zonă foarte atractivă de agrement, a mai spus Moldovan în cadrul unei vizite pe șantier.
Momentan, însă, cei care sperau la o plajă urbană complet funcțională încă din primele zile de vară vor mai avea de așteptat. Oricum, modernizarea insulei e doar prima etapă a amplului proiect din Parcul Lacul Morii. În faza a doua, amenajările ar urma să fie extinse pe aproximativ 4 kilometri, până spre Chiajna, transformând întreaga zonă într-un parc liniar de peste 16 hectare.
Dotările vor fi dintre cele mai moderne. Malul sudic al lacului se va transforma într-o zonă de promenadă de 1,3 kilometri. Vor exista zone de relaxare și odihnă, locuri de joacă pentru copii, mese de șah, binocluri pentru a admira lacul, leagăne din lemn cu băncuță, stație de reparat biciclete și rastele și toalete ecologice. Pe lângă toate acestea, mai mulți bucureșteni au venit cu idei și sugestii. Cineva îi cere Primăriei să pună la dispoziție un autobuz care să-i lase pe bătrâni direct la insulă. Altcineva vrea să fie introdus un vaporaș care să facă legătura între maluri. Să fie contra-cost și să te ducă din Crângași direct în Chiajna, în câteva minute. Și poate cea mai „interesantă” idee e ca plaja de pe „Insula de Smarald” să aibă și zonă de nudism.
Te-ar mai putea interesa și: