Pe traseele STB, nu există situație care să nu-și găsească rezolvare. De la o urgență de familie până la o situație de (aproape) criză la serviciu.
🚌 În autobuzul 226, femeia lasă jos sacoșele, se așază pe un scaun și sună pe cineva.
“Alo, tata? Ce faci? Alo, m-auzi? Te-am întrebat ce faci! Ți-e rău? Cum ți-e rău, de ce ți-e rău? Te-am întrebat cum ți-e rău! Adică în ce fel ți-e rău. Ești amețit, ai tensiune mare, te doare ceva, îți vine să vomiți? A, n-ai ieșit… Hai, că mă speriaseși! Nu zic că nu-i rău, dar cu asta ne-am obișnuit… N-ai ieșit deloc-deloc? A, deci ai ieșit! Când ai ieșit? Adineauri? Păi mai așteaptă puțin, o să vezi că o să te simți mai bine. Și bea și tu o sana. SANA! M-auzi?! Da, o sana. Cum adică aia constipă? Cum să te constipe, când toată lumea știe că sana și chefiru’, laptele bătut, astea, te-ajută să ieși? Bine, așa e, constipă, dacă știi tu mai bine decât toți! Atunci pune-ți un supozitor, dacă nu-ți place cu chestii ușoare! Și nu mă mai speria! Pa, te iubesc!”
🚌 Tot Universul STB. Abia coborâtă din autobuz, fetița cu zulufi și chef de zbenguială decide unilateral că-i cazul să renunțe la palton.
– Pune hăinuța la loc pe tine, că s-a făcut răcoare! Uite, mami are pulover și tati la fel!
– Dar mi-e caaald, suspină copila.
– Ți-o fi cald, dar numai pentru că ai alergat întruna… Pune haina la loc, te rog.
– Nuuu!
– Abia am scăpat de muci! Vrei muci din nou? Să vin iar cu aspiratorul ăla mare?
Abia atunci fetița decide să se îmbrace. Și „cotește” pe neașteptate către alt subiect:
– Mami și cu mine suntem purcei mici, tati e purcel mare!
Pe tată îl bufnește râsul:
– Mulțumesc, iubita, ești foarte drăguță! Ia uite, fetițele alea plantează flori în grădină! Ia să plantăm și noi ceva!
Mama intervine încântată:
– Un cireș și-un trandafir! Ar merge, nu?
– Thi nithte afine!, chicotește cea mică.
– Da, tati, bună idee!
– Thi căpthune!
– Și căpșune ar fi bune…
– Thi multe fructe!
– Multe fructe, da.
– Thi thtugui!
– Tati, ideea cu strugurii e cea mai bună dintre toate! Mulți struguri ne-ar trebui!, râde bărbatul.
🚌 Pe linia 484, femeia subțirică și tunsă scurt îi povestește prietenei pe ton aproape încântat:
– Ne-am ciondănit și a aflat managerul. Și m-a întrebat dacă vreau pe tură cu altcineva. I-am spus: „Eu sunt statornică, nu schimb echipa! Noi ne ciondănim, noi ne împăcăm. Și treaba merge bine”.
Da’ ea a ținut minte și-acum, după doi ani, a deschis din nou discuția. După doi ani, vă dați seama? Cât de ranchiunos să fii? Vine și aruncă vorbe, că e și cam obrăznicuță. Și eu mă fac că plouă, că am lucruri mai bune de făcut. Își permite, normal că-și permite, că are susținere, ca să nu zic spate. Da’ eu am altceva. I-am și spus: puteți să mă verificați în fiecare zi, nicăieri nu e om mai corect ca mine! Da’, așa corectă cum sunt eu, tot corect vreau să mă și războiesc cu ea. O să-i zic: „În caz că nu-ți ajunge că ne certăm și vrei să ne ciufulim, ne și ciufulim. Numai să ieșim în curte, că dacă ne ciufulim înăuntru ne-aude toată lumea și picăm prost”.