“Da’ nu mai pot, numa’ se dă lovită, obosită și bolnavă!” Mare caz de necaz amoros la prima oră, pe-un traseu STB

Transportul în comun, cu STB pe la suprafață, ori prin subteran, cu metroul,, are mereu o încărcătură serioasă: bagajul emoțional. Pe rutele STB ori în metrou, poveștile pe care călătorii le duc cu ei atârnă greu la cântar.

🚋 Doamna de la paza metroului răspunde la telefon. Pe ton ridicat și indignat, începe să povestească:

– Stați, ascultați-mă, să vă spun exact cum s-a întâmplat. A venit proprietarul, sau ce-o fi fost el, și-a lăsat câinele sub scaun, fără botniță. Și câinele a mușcat-o pe fetiță!

Și a apărut nevastă-sa, și auzi ce zice, cu tupeu: „Ei, și ce mare chestie dacă a mușcat-o?”.

Nenorociții! Nu, domnule, nu-i adevărat, astea sunt minciuni de-ale lor! Mai și râdea așa, direct, flegmatic, că „Ce dacă a mușcat-o?”.

🚌 În autobuzul STB, fetița de vreo 3 ani își anunță mama:

– Știu ce vreau de ziua mea!

– Ce vrei de ziua ta?

– O Coca Cola! Îmi iei, de ziua mea?

– Cum să-ți iau cola de ziua ta?, pare scandalizată mama. De ziua ta îți iau o bere! N-ai copii, n-ai serviciu, poți să bei liniștită o bere, când vrei tu!

🚋  Tot pe drumuri cu STB-ul. Un domn explică, savant, în tramvaiul 32, cum arăta locul în care s-a organizat o nuntă:

„Pe jos, covor din ăla sintetic, iarbă de plastic, cum se pune la terenurile de fotbal. Și, din loc în loc, stâlpi semirotunzi, de care erau agățate niște candelabre. Și o insulă pentru band. Mare investiție, și eu pot să-mi trag salon de evenimente din ăsta!”.

Audiența formată din două femei tace. Povestitorul stă ce stă, evaluează în sinea lui situația, după care revine:

„Da’ mâncarea, foarte bună! Totu’ proaspăt, porțiile mari! Și chelnerii, foarte atenți! Și, la 60-70 de oameni, câți am fost la mese, erau vreo 20 de chelneri! Nici nu clipeai bine, că te trezeai cu unu’ lângă tine! Nici nu trebuia să-i zici ce vrei, parcă-ți ghicea gândurile!”.

🚌 Două tinere vorbesc despre job pe linia 226. Una dintre ele e amărâtă tare. Ceva o nemulțumește serios la birou și nu știe cum să facă față situației. Are nevoie de slujbă, dar are nevoie și de liniște. Și, dacă se poate, și de ceva respect. La un moment dat, tot ce s-a adunat înăuntrul ei dă pe-afară: „Eu nu mai suport! Îmi bag picioarele și-mi dau demisia! S-a lămurit toată lumea că nu fug de muncă și că-s om serios! Am stat și peste program, am făcut și treaba altora… Dar asta e prea de tot! Eu nu sunt plătită să-i adun ei mâncarea de sub tastatură!”.

🚌 Bărbatul slab și ars de soare vorbește la telefon cu un amic. Autobuzul 484 e aproape gol, canicula s-a mai potolit, așa că omul se „răcorește” și el cum poate: 

– Da’ ea, când se tot dă lovită, obosită și bolnavă, eu tre’ s-o cred, nu? I-am zis: „Cu vrăjeli din astea, să vezi ce primești tu de ziua ta! O garoafă și-o lumânare d-aia parfumată! De fapt, nicio lumânare! Îți iau un brăduț din ăla de mașină, cu miros de lămâi! Acritură, așa, ca tine!”.

Mai multe Cronici STB, mai jos:

• STB, mereu surprinzător, vara poate fi ca iarna. Rețetă de caniculă: roșii cu carne de porc rămasă de la Crăciun
• Soluția magică pentru ceartă și scandal s-a găsit într-un autobuz STB. Și era, cumva, la mintea cocoșului
• Tunete și fulgere într-un autobuz STB, unde o doamnă în cămașă vesel înflorată face o teribilă criză de nervi