Cutremur resimţit la Bucureşti

de:
22 mai 2012
0 Afișari
Cutremur resimţit la Bucureşti

Un cutremur cu magnitudinea de 6.2 a avut loc în jurul orei 3.00 dimineaţa în nordul Bulgariei, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 9.1 km şi a fost simţit şi la Bucureşti, precum şi în alte oraşe din sudul României. Cutremurul a avut şi replici: Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 a avut loc în apropiere de Sofia în jurul orei 4.30, ora României, urmat de unul de 4.6, la ora ora 5.13.

Potrivit site-ului american usgs.com, cutremurul a avut loc la o distanţă de 9 km de localitatea Pernik şi la 25 km de capitala Sofia. Potrivit site-ului american, seismul ar fi avut o intensitate de 5.8.

Cutremurul petrecut în jurul orei 3.00 nu a produs victime sau răniţi, informează Novinite, care citează Serviciul de Protecţie Civilă. Mai multe ziduri s-ar fi prăbuşit însă în localitatea din nordul Bulgariei, Pernik.

Cookies