Cutremur de 4.0 în România, miercuri dimineață. Peste 800 de evenimente seismice s-au înregistrat în Oltenia în ultima săptămână | UPDATE

22 feb. 2023
319 Afișari
Cutremur de 4.0 în România, miercuri dimineață. Peste 800 de evenimente seismice s-au înregistrat în Oltenia în ultima săptămână | UPDATE
Cutremur de 4.0 în România, miercuri dimineață. Peste 800 de evenimente seismice s-au înregistrat în Oltenia în ultima săptămână | UPDATE. Sursa foto: Facebook/ INCDFP

Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 a avut loc miercuri dimineață în România. Seismul s-a produs în Oltenia, Gorj, la adâncimea de 15 kilometri, potrivit informațiilor oficiale transmise de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

UPDATE, ora 09:19: INCDFP a revizuit datele. Seismul a avut magnitudinea ML 4.0 și s-a produs la adâncimea de 13.2 kilometri.

Cutremur de 4.1 în România, miercuri dimineață

INCDFP transmite că, miercuri dimineață, 22 februarie 2023, la ora 08:25:59 (ora locală a României), în Oltenia, Gorj, s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.1.

Seismul s-a produs la adâncimea de 15 kilometri, în apropierea următoarelor orașe:

  • 104 kilometri SV de Sibiu,
  • 108 kilometri NV de Craiova,
  • 140 kilometri V de Pitești,
  • 163 kilometri SE de Timișoara,
  • 180 kilometri S de Cluj-Napoca,
  • 181 kilometri SE de Arad,
  • 199 kilometri V de Brașov,
  • 215 kilometri E de Belgrade,
  • 219 kilometri E de Zemun,
  • 227 kilometri V de Ploiești.

„Intensitate macroseismică epicentrală III”, transmite INCDFP.

Peste 800 de evenimente seismice

Specialiștii INCDFP au monitorizat județul Gorj, iar marți, 21 februarie, au oferit detalii despre secvențele de cutremure: au fost localizate 810 evenimente seismice.

În continuare, stațiile seismice transmit informații în timp real către Centrul Național de Date și se fac localizări ale replicilor din zonă. Vizate, în speciale, sunt cutremurele mai mici de ML 2.0.

„În ultimele zile, se observă o scădere a numărului de cutremure și a magnitudinilor acestora”, transmit reprezentanții Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului într-o postare pe pagina de Facebook.

Zona a început să fie monitorizată începând cu data de 13 februarie 2023, când s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5.2 ML. Apoi, următoarea zi, la data de 14 februarie 2023, la ora locală a țării noastre 15:16:52, a avut loc un al doilea cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.7.

Numărul de evenimente în funcție de magnitudine. Sursa foto: Facebook/ INCDFP
Numărul de evenimente în funcție de magnitudine. Sursa foto: Facebook/ INCDFP
Distribuție evenimentelor pe zile. Sursa foto: Facebook/ INCDFP
Distribuție evenimentelor pe zile. Sursa foto: Facebook/ INCDFP
Cookies