ARHIVA B365

Curtea Supremă a decis: Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în conflict de interese

Decizia luată de Curtea Supremă este una definitivă, scrie adevarul.ro.

Instanţa Supremă a respins miercuri recursul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a anulat în mai 2012 raportul ANI prin care Ecaterina Andronescu a fost declarată în conflict de interese, anunţă Agerpres. Pe de altă parte, ANI trebuie să plătească 15.000 lei cheltuieli de judecată.

Inspectorii de integritate au anunţat public în iunie 2011 că Ecaterina Andronescu a fost incompatibilă în perioada când a fost şi rector al Universităţii Politehnică din Bucureşti şi senator PSD, dar şi vicepreşedinte al partidului.

Ecaterina Andronescu a contestat decizia, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a respins iniţial cererea de suspendare a deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), decizie atacată cu recurs de oficial.

Alături de Andronescu, ANI a stabilit în iunie 2011 că şi alţi trei parlamentari care sunt si rectori, Florian Popa, Nicolae Robu si Stefan Iosif Dragulescu, se află în incompatibilitate în raport cu prevederile noii Legi a Educaţiei. 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button