Curtea Europeană a decis: Accesul la torente, blocat de providerii de internet

de:
31 mart. 2014
0 Afișari
Curtea Europeană a decis: Accesul la torente, blocat de providerii de internet

Curtea Europeană a decis că site-urile care distribuie conținut piratat pot fi blocate de către provideri, scrie capital.ro.

Cu toate acestea, orice acţiune de blocare va trebui să fie foarte punctuală, să se asigure că va viza doar conţinutul pus ilegal pe internet şi că orice alt site va putea fi accesat fără nicio problemă.

„Potrivit avocatului general, se poate impune unui furnizor de acces la internet obligația de a bloca accesul clienților săi la un site internet care încalcă drepturile de autor. O astfel de ordonanță judecătorească trebuie să indice măsurile concrete de blocare și să garanteze un just echilibru între interesele contradictorii, care sunt apărate ca drepturi fundamentale”, se arată într-un comunicat de presă anterior al Curţii de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit dreptului Uniunii, statele membre trebuie să se asigure că titularii dreptului de autor pot solicita ca o ordonanță să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface aceste drepturi.

Cookies