ARHIVA B365

Curtea de Conturi: Tarom a plătit ILEGAL peste 200.000 lei pentru organizarea de zile festive

Curtea de Conturi arată în raportul instituției pentru anul 2013, citat de Mediafax, că: „au fost achiziţionate bunuri pentru organizarea de zile festive, estimate la suma de 206 mii lei, contrar prevederilor legale privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărire a disciplinei financiare, în condiţiile în care compania a înregistrat pierderi pe ultimii 2 ani”.

Instituţia a recomandat companiei aeriene stabilirea „întinderii prejudiciului” determinat de plata nelegală a cheltuielilor efectuate pentru organizarea de evenimente în anii 2012 şi 2013 şi recuperarea acestuia, potrivit legii.

Totodată, Curtea de Conturi a solicitat Consiliului de Administraţie o analiză a cauzelor care au condus la nerespectarea prevederilor OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare, prin suportarea unor cheltuieli interzise de lege, precum şi dispunerea măsurilor pentru stabilirea răspunderii persoanelor vinovate.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara la finele lunii noiembrie că Tarom a raportat rezultate pozitive în 2014, dar nu beneficiază de „cel mai fericit” management, o parte din sindicate „sunt în contrasens” şi va fi necesară restructurarea companiei aeriene, fără să detalieze însă cu privire la variantele avute în vedere.

Rus a declarat recent că situaţia companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor a fost analizată cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI, în cadrul discuţiilor fiind adresate „sute de întrebări”, iar dintre toate entităţile subordonate ministerului, Tarom a rămas cu o problemă legată de profitabilitate, în cazul operatorului aerian urmând să fie luate măsuri pentru punerea „în zona de profit operaţional”.

Compania aeriană a raportat piederi de 230,6 milioane lei în 2012 şi un rezultat negativ de 130,1 milioane lei în anul următor, conform datelor transmise la Ministerul de Finanţe.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button