Curtea de Conturi a descoperit NEREGULI LA AGRONOMIE, pe când Sorin Cîmpeanu era rector

de:
16 feb. 2015
9 Afișari
Curtea de Conturi a descoperit NEREGULI LA AGRONOMIE, pe când Sorin Cîmpeanu era rector

Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti a inregistrat in 2013 – pe cand rector era Sorin Mihai Cimpeanu, actualul ministru al Educatiei – nereguli in evidentele bunurilor de la stat pe care le aveau in administrare, spun inspectorii Curtii de Conturi a Romaniei, in cel mai recent raport dat publicitatii saptamana trecuta. „Valoarea acestor bunuri nu este reevaluata si actualizata, unele terenuri fiind inregistrate cu valoarea de 1 leu”, spune Curtea de Conturi, citata de HotNews.ro.

Sorin Cimpeanu, ministru al Educatiei din decembrie 2014, a fost din 2012 si pana la preluarea portofoliului de ministru – Rector al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti.

Curtea de Conturi a publicat saptamana trecuta Raportul public pe anul 2013, in care sunt inventariate mai multe nereguli identificate de auditori la institutiile din subordinea sau coordonarea Ministerului Educatiei.

„La Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti (UASMVB) s-a constatat ca intre valoarea din evidenta contabila a bunurilor apartinand domeniului public al statului si cea din Inventarul bunurilor din domeniul public al statului exista o diferenta de peste 116 mii lei. Totodata, valoarea acestor bunuri nu este reevaluata si actualizata, unele terenuri fiind inregistrate cu valoarea de 1 leu. De asemenea, nu au fost efectuate demersurile necesare pentru inregistrarea in evidentele cadastrale si de publicitate imobiliara (Cartea funciara si Registrul cadastral al imobilelor) a tuturor bunurilor din domeniul public al statului date in administrarea UASMVB”, mentioneaza Raportul pe 2013 al Curtii de Conturi.

Raportul mai arata ca Ministerul Educatiei se numara printre principalii beneficiari ai sumelor repartizate in 2013 din Fondul de rezerva al Guvernului, cu 25 milioane lei (3,1%), pentru plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din institutiile de invatamant superior de stat (15 milioane lei) si finantarea obiectivului de investitii „Spatii de educatie si cercetare” – ASE Bucuresti (10 milioane lei).

De asemenea, inspectorii Curtii de Conturi au constatat ca, din punct de vedere al finantarii, „cea mai mare nerealizare s-a inregistrat la capitolul ‘Invatamant’, la sursa de finantare din venituri proprii (62,2%), unde diferenta intre creditele bugetare definitive si platile efectuate este de 1.276.647 mii lei, ca urmare, in principal, a realizarii veniturilor proprii in procent de numai 75% fata de prevederile bugetare, cauza fiind nivelul scazut al incasarii taxelor de scolarizare si neatragerea sumelor cuvenite din fondurile structurale europene”.

Reamintim că Universitatea de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) a atribuit în ultimii ani mai multe contracte pentru renovarea unor corpuri de clădiri, dar şi pentru amenajarea de locuri de parcare. Din totalul lucrărilor de acest gen, circa 20% au fost câştigate de o singură firmă, SC Sigma Rom Construct SRL. În ultimii 7 ani, firma a câştigat 10 contracte cu USAMV, din care 6 fără licitaţie deschisă, respectiv prin negociere fără anunţ de participare, conform informaţiilor postate în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP). Valoarea totală a lucrărilor atribuite prin negociere fără anunţ de participare, incluzând şi un act adiţional, se ridică la peste 29,2 milioane lei cu TVA, echivalentul a circa 6,6 milioane de euro, totul în ultimii 7 ani. 85% din veniturile înregistrate de firma SC Sigma Rom Construct SRL, în perioada 2008-2013, provin din contracte cu USAMV. Numai pentru locuri de parcare, firma a încasat 1,5 milioane euro, „în regim de urgență”. Mai multe detalii aici.

Cookies