ARHIVA B365

Curtea Constituţională a dat verdictul în privinţa bugetului României pe 2013

Legea Bugetului fusese atacată la CCR de către 54 de parlamentari ai Partidului Democrat Liberal care au acuzat faptul că mai multe puncte ale respectivului act normativ au fost aprobate fără întrunirea cvorumului de şedinţă.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, se arată într-un comunicat al Curţii citat de RTV.

Bugetul propus de Guvernul Ponta a fost adaptat de Parlament joi, 7 februarie, cu 309 voturi „pentru” şi 108 voturi „împotrivă”. Printre prevederile noului buget amintim faptul că acesta a subfinanţat lucrările de la Metroul din Drumul Taberei, ameninţând blocarea şantierului, lucru confirmat pentru B365.ro chiar şi de directorul general Aurel Radu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button