ARHIVA B365

CCR: Articolul în baza căruia Iohannis a fost declarat incompatibil de ANI este CONSTITUȚIONAL

Decizia a fost amanata de mai multe ori, ultima data in 9 decembrie, din cauza imposibilitatii constituirii completului de judecata.

Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat ca alesii nu-si vor mai pierde mandatul in cazul in care va fi declarat neconstitutional articolul privind incompatibilitatea acestora cu functia de reprezentant in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local.

Intrebat ce se intampla cu procesele din instanta daca acest articol va fi declarat neconstitutional, seful CCR a explicat: „(n.r Alesii locali) castiga, li se anuleaza constatarea facuta de ANI. Daca legea nu mai prevede ca ei sunt in incompatibilitate, nu-i mai poate mentine nimeni in incompatibilitate. (…) Nu-si mai pierd mandatul pentru acest motiv”.

„Nu am nicio informație că cineva ar lipsi astăzi. Au mai venit și alte dosare de la alte tribunale, cred că ar fi timpul să judecăm, da”, a declarat, marți dimineață, președintele CCR, Augustin Zegrean. Acesta a mai precizat că marţi se iau în discuţie mai mult de 10 dosare.

Augustin Zegrean a mai explicat ce se întâmplă mai departe cu primarii acuzaţi de ANI, inclusiv cu Iohannis, în funcţie de decizia pe care CCR o va lua azi. Astfel, dacă articolul art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 va fi declarat neconstituţional, aleşii locali declaraţi incompatibili de ANI vor scăpa de procese, instanţele urmând să ia act de decizia CCR la următorul termen. Dacă judecătorii CCR decid că articolul este contituţional, procesele primarilor merg mai departe. Ulterior, dacă sentinţa ANI este menţinută, „pierderea mandatului curge de la decizia instanţei”, a precizat Zegrean.

Cât despre cazul în care Iohannis ar urma să piardă procesul de la ÎCCJ, Zegrean a declarat că nu se ştie încă exact dacă imunitatea prezidenţială acoperă şi o astfel de situaţie.

Textul de lege care va fi dezbătut de judecători este articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button