ARHIVA B365

Curtea a decis: Costanda trebuie să primească 165 de milioane de euro despăgubire pentru Parcul Bordei

Procesul dintre Constanda şi Primăria Capitalei a început în anul 2010, când omul de afaceri a dat Primăria Capitalei în judecată şi a cerut daune de 200 de milioane de euro.

Tribunalul Bucureşti a decis că municipalitatea bucureşteană trebuie să îi plătească omului de afaceri Costică Constanda peste 145 de milioane de euro şi aproape 80 de milioane de lei judecătorii desfăcând, totodată, contractul de schimb cu terenurile din Parcul Bordei şi Satul Francez.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a decis să admită cererea înaintată de omul de afaceri şi de soţia sa şi a dispus rezoluţiunea contractului de schimb prin care Constanda a renunţat la terenul din Parcul Bordei, pentru unul în Satul Francez.

De asemenea, instanţa a decis repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de schimb şi a obligat Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la plata mai multor sume către Constanda.

Astfel, municipalitatea îi va plăti lui Constanda 109.216.400 de euro, contravaloarea terenului situat în Bucureşti, strada I.V. Turgheniev nr 11-15 şi în Bulevardul Aviatorilor nr.110-112. De asemenea, Constanda ar putea primi, în cazul în care decizia rămâne definitivă, 6.417.669 de euro, contravaloarea sultei achitate prin contractul de schimb, precum şi 29.757.210 euro, despăgubirile prevăzute în contractul de schimb.

Totodată, judecătorii au dispus şi plata a aproape 79.500.000 de lei, dobânda aferentă despăgubirilor.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Procesul dintre Constanda şi Primăria Capitalei a înregistrat două premiere. Este pentru prima oară în istoria Bucureştiului când Primăriei Generale i se cere să despăgubească un teren evaluat la o asemenea sumă. A doua este faptul că pentru acest proces s-a plătit cea mai mare taxă de timbru din istoria Tribunalului Bucureşti, 1,5 milioane de euro.

Costică Constanda a cerut, în ianuarie 2010, Tribunalului Bucureşti anularea contractului încheiat cu Primăria Capitalei prin care a cedat Parcul Bordei, câştigat prin decizia definitivă a instanţelor, pentru un teren în Satul Francez, deoarece susţine că municipalitatea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i permite să construiască acolo, potrivit NewsIn.

Concret, omul de afaceri a cerut instanţei să anuleze contractul încheiat cu edilii Capitalei, prin care a fost de acord să renunţe la Parcul Bordei şi la suma de 17 milioane de euro, acordate de Curtea de Apel Bucureşti în 2007. Constanda susţinea, în acţiunea deusă la instanţă, că a fost de acord să semneze contractul prin care a renunţat la parc şi a acceptat o suprafaţă din Satul Francez, dar şi să renunţe la despăgubirile acordate de judecători, primind în schimb promisiunea de la edili că CGMB va vota un PUZ prin care i se va permite să construiască pe terenul acordat în Satul Francez, PUZ care însă nu a mai fost votat.

Primăria Capitalei anunţa, în luna aprilie 2010, într-un comunicat de presă, că acţiunea în instanţă prin care Constanda cere 160 de milioane de euro de la PMB şi de la Consiliul General, pentru că PUZ-ul pentru Satul Fracenz nu a trecut de CGMB, este total neîntemeiată, iar instituţia nu are nicio vină. Ulterior, primarul general Sorin Oprescu a declarat că, în cadrul procesului cu omul de afaceri, îi va chema în garanţie pe consilierii generali, atât pe cei din 2006, cât şi pe cei din 2009.

Chemarea în garanţie înseamnă că, în caz că instanţa va da o soluţie în favoarea lui Constanda, consilierii generali vor fi cei care vor plăti daunele cerute. „Eu mi-am făcut treaba, am introdus PUZ-ul pe ordinea de zi, dar acesta nu a trecut prin votul consilierilor în 2009”, declara Sorin Oprescu.

Scandalul Primăriei Capitalei cu omul de afaceri Costel Constanda a început în 2004 şi viza o suprafaţă de 28.000 mp, deţinută de acesta în Parcul Bordei. Pentru a recupera respectiva suprafaţă, municipalitatea i-a oferit lui Constanda terenuri totalizând aceeaşi suprafaţă în Cartierul Francez, din sectorul 1. Omul de afaceri a câştigat în instanţă şi despăgubiri de 18 milioane de euro, pentru că nu a mai putut construi în Parcul Bordei, însă a renunţat la această sumă, cu condiţia realizării schimbului de terenuri prin care Primăria Capitalei oferă 28.000 mp în Cartierul Francez pentru terenurile lui Constanda din Parcul Bordei.

În iulie 2008, Costică Constanda a pierdut un contract cu grecii de la „Raptis Kavouras” pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în Satul Francez. Practic Constanda dorea să vândă grecilor 1,6 hectare în Satul Francez, pentru 66 de milioane de euro. Le mai promitea şi obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal pentru proiect deoarece avea asigurări în acest sens de la edilii Capitalei, pe care aleşii locali l-au respins. Astfel, omul de afaceri a pierdut contractul cu grecii, ceea ce l-a determinat să meargă în instanţă şi să ceară 200 de milioane de euro despăgubiri.

Înţelegerea conform căreia Constanda renunţa la Parcul Bordei în favoarea terenului din Satul Francez a fost făcută pe vremea când la şefia Capitalei se afla Adriean Videanu.

Constanda primise, în septembrie 2003, de la Traian Băsescu, în timpul mandatului de la Primăria Capitalei, 33.000 de metri pătraţi în Parcul Bordei. Spaţiul verde i-a fost dat lui Constanda după ce el cumpărase dreptul de proprietate asupra terenului pe care Primăria Capitalei construise Satul Francez.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button