Cursuri gratuite pentru elevii din Sectorul 6. Lista activităților disponibile la Conacul Golescu-Grant

07 ian. 2022
411 Afișari
Cursuri gratuite pentru elevii din Sectorul 6. Lista activităților disponibile la Conacul Golescu-Grant
Cursuri gratuite pentru elevii din Sectorul 6. Lista activităților disponibile la Conacul Golescu-Grant. Sursă foto: Primăria Sectorului 6

Părinții îi pot înscrie pe cei mici la diverse cursuri gratuite, la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant” din Sectorul 6.

Cursuri gratuite pentru elevii din Sectorul 6. Lista cursurilor disponibile la Conacul Golescu-Grant. Anunțul a fost făcut de DGASPC Sector 6.

Cursuri gratuite pentru elevi în București

Părinții îi pot înscrie pe elevi la școala din Sectorul 6 al Capitalei. Cei mici pot urma diverse cursuri, toate gratuite, la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant”.

Recomandăm și: VIDEO | „Trenurile Zăpezii” – Soluția care vă scapă de aglomerația de pe Valea Prahovei. CFR Călători oferă reduceri de 25% celor ce merg la munte

Disponibil este și un curs de învățare eficientă. Acesta îi ajută pe elevi să obțintă note bune la școală, dar și să depășească disconfortul creat de temele pentru acasă și cel creat de testele de la școală, prin punerea în practică a tehnicilor de însușire rapidă și temeinică a materiilor predate. Astfel, copiii vor afla cum să aleagă ceea ce este esențial, atunci când învață, dar și să structureze și să asimileze informațiile într-un mod logic, pentru ca acestea să fie reținute cât mai ușor.

Lista activităților disponibile la Conacul Golescu-Grant

Elevii mai au la dispoziție și cursuri pentru exersarea și cultivarea vocii, pentru practicarea dansului, șahului, artele plastice sau cele teatrale.

Lista cursurilor disponibile la care se pot înscrie elevii:

• Cursuri de dans;
• Cursuri de dans sportiv;
• Cursuri de șah;
• Cursuri de arte plastice;
• Cursuri de canto;
• Cursuri de teatru;
• Cursuri de informatică;
• Cursuri de învățare eficientă;
• Cursuri de multisport.

Înscrierile online se fac printr-un formular, AICI. De asemenea, elevii pot fi înscriși și direct, la secretariatul centrului, aflat pe Aleea Țibleș, nr. 64, în baza unei solicitări scrise a părinţilor sau a reprezentanţilor legali a copiilor.

Potrivit informațiilor oficiale din regulamentul școlii, Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu Grant se adresează copiilor ce au vârste cuprinse între 4 și 18 ani, dacă aceștia urmează cursurile de învățământ de zi și care au domiciliul stabil în Sectorul 6 al Capitalei.

Mai multe informații suplimentare pot fi găsite pe siteul www.asistentasociala6.ro sau puteți suna la numărul de telefon 037.620.33.09.

Cookies