Cursuri GRATUITE de calificare profesională pentru tinerii care părăsesc sistemul instituţionalizat

de:
08 dec. 2014
1 afișări
Cursuri GRATUITE de calificare profesională pentru tinerii care părăsesc sistemul instituţionalizat

În cadrul proiectului „Şanse egale în comunitatea noastră”, POSDRU/122/6.2/G/124026, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie al statului sunt invitaţii să se înscrie la cursuri de formare profesională pentru meseriile: confecţioner asamblor articole textile, lucrător în comerţ, legător manual, peisagist floricultor.

Cursurile sunt gratuite, toţi participanţii primind la absolvire diplome de calificare recunoscute de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale, Familiei şi Persoanelor Vârstnice şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale prin Autoritatea Naţională pentru Calificări, precum şi un suport financiar în valoare de 1500 lei, informează Primăria Sectorului 6, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Proiectul „Şanse egale în comunitatea noastră” este implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordată din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de intervenţie 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

Persoanele care doresc să beneficieze de aceste servicii gratuite sunt rugate să contacteze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, persoană de contact: Porfir Oana Maria, Asistent PR, tel.0744.993.340, email: [email protected].

Cookies