Cursuri de nutriţie, kickbox, cycling şi patru kilometri de alergat, duminică, la crosul Petrom

de:
22 sept. 2011
0 Afișari
Cursuri de nutriţie, kickbox, cycling şi patru kilometri de alergat, duminică, la crosul Petrom

Petrom invită toţi oamenii interesaţi de sport, de orice vârstă, în Piata Constituţiei, pe 25 septembrie, la a şasea ediţie a Crosului Petrom. Înscrierile la crosul Petrom vor începe la ora 8.30 iar startul va fi dat la ora 11.00. Traseul de anul acesta are o lungime de aproximativ 4 km si este urmatorul: Piaţa Constituţiei – Calea 13 Septembrie – Strada Izvor – Blvd. Naţiunilor Unite – Piaţa Constituţiei.

“În ultimii 3 ani, Petrom a reuşit să construiască peste 6400 de metri de pistă de biciclete în parcurile Herastrau şi Titan, din Bucureşti, cu ajutorul celor peste 6000 de participanţi la ediţiile crosului Petrom. Dorim să mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în ediţiile precedente ale crosului şi îi aşteptăm şi în acest an, pentru a promova împreuna mişcarea, sportul şi un stil de viaţă sănătos.” – Dan Pazara, Director Comunicare Petrom.

Noutatea aceste ediţii constă în sistemul de realizare a clasamentului alergătorilor, care se va realiza cu ajutorul unui sistem de monitorizare electronic. Fiecare participant la crosul Petrom va primi un tricou şi un număr unic de participare în concurs, acestea fiind obligatorii pentru a putea măsura performanţa fiecarui participant în clasamentul final. Astfel, fiecare alergător trebuie să calce covoraşul special postat la linia de „start”/”sosire” pentru a activa senzorul şi pentru a putea monitoriza performanţa alergătorului în clasamentul final.

Crosul Petrom vă aşteaptă de asemenea cu numeroase surprize şi un program artistic complet. Astfel, Carmen Brumă şi Adrian Nartea vor fi alaturi de voi întreaga zi, specialiştii centrelor sportive Worldclass au pregatit sesiuni de zumba, kickbox şi cycling iar reprezentatii Hervis Sports vă provoacă la un joc de baschet, tenis de masă, volei şi fotbal. De asemenea, medicul nutritionist Șerban Damian va susţine un seminar de 30 de minute despre nutriţia sănătoasă şi nutriţia sportivă iar pentru a va măsura tensiunea arteriala şi testa sănătatea, îi vom avea alături pe specialiştii de la Fundaţia Română a Inimii. Crosul Petrom se va încheia cu un concert susţinut de Elena Gheorghe.

Participanţii la crosul Petrom se pot înscrie la una din categoriile: Juniori (14-18 ani), Seniori (cu subcategoriile: 19-34 de ani, 35-44 de ani şi 45-59 de ani) şi Veterani (peste 60 de ani).

Premiile oferite constau în 4800 de litri de carburant la categoriile seniori şi veterani (locul I: 300 litri de carburant, locul II: 200 litri de carburant, locul III: 100 litri de carburant) şi vouchere de cumpărături la magazinele Hervis Sports pentru juniori (locul I: 800 RON locul II: 600 RON, locul III: 400 RON). Tombola din acest an vă aşteaptă cu 100 de premii surpriză.

Partenerii ediţiei de anul acesta a Crosului Petrom sunt: Worldclass, Hervis, Fundaţia Inimii, Carpatina, Ro Club Maraton, Superfit Expert. Partenerii media care susţin proiectul sunt Metropotam.ro, Ziarul Ring, Eva.ro, 121.ro,B365.ro, alerg.ro şi Şapte Seri.

Informaţii suplimentare: Tel: +40 (21) 4060041 Fax: +40 (21) 4060437 E-mail: [email protected]

Cookies