VREMEA

Cursuri de calificare în domeniul IT, gratuite pentru şomerii din Bucureşti

Participanţii vor urma un curs complet gratuit de formare profesională pe competenţe informatice organizat pe 10 module cu o durată de 40 de ore (cursul se încheie cu susţinerea unui examen în urma căruia vor primi un Certificat de Absolvire emis de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – CNFPA, recunoscut oficial la nivel naţional) şi vor participa la seminarii de consiliere în carieră, anunţă evz.ro.

În cadrul proiectului va funcţiona şi un birou permanent de consiliere, acesta fiind la dispoziţia cursanţilor şi după finalizarea cursurilor de formare profesională. În plus, 10% dintre şomerii absolvenţi vor fi angajaţi pe piaţa muncii în baza competenţelor obţinute prin participarea la cursurile de formare din cadrul proiectului.

Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu, ce se va derula pe o perioadă de 18 luni şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013. Obiectivul proiectului este creşterea ratei de ocupare şi facilitarea integrării pe piaţa muncii prin îmbunătăţirea competenţelor profesionale ale şomerilor şi şomerilor tineri şi adulţi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button