GREEN CITY

Cursuri de arabă şi chineză, gratuite, în Capitală VEZI UNDE

Serviciile centrului multifuncţional „Sf. Maria” se adresează numai elevilor din Sectorul 2 al Capitalei, îndeosebi celor care provin din familii cu venituri modeste, care locuiesc în cartierul Andronache, acestea fiind gratuite.

Aici, copiii pot lua lecţii de limbi străine, o caracteristică aparte fiind cursurile speciale de chineză şi arabă. „Știm că economia Chinei este într-o mare expansiune, iar piaţa arabă este foarte puternică. Dorim ca prin aceste cursuri gratuite, elevii să devină vorbitori fluenţi de arabă şi chineză pentru ca, ulterior, să se realizeze mai uşor din punct de vedere profesional”, a declarat Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2.

Conform sursei citate, complexul „Sf. Maria” este dotat cu laborator fonetic, două cabinete de informatică, la care se adaugă sălile de clasă pentru programele before şi after school. În afara orelor, elevii pot participa la multiple activităţi recreative, printre care şi lecţii de tenis de masă ori de artă plastică.

De asemenea, aici pot urma tratamente inclusiv copiii cu dizabilităţi, centrul fiind dotat cu săli de terapie, cabinet de logopedie, spaţiu pentru hidroterapie şi kinetoterapie cu băi calde cu efect relaxant. „Centrul funcţionează zilnic în intervalul orar 07.00-19.00 şi se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6-14 ani. Tot aici, se desfăşoară şi ore de consiliere psihologică atât pentru copiii cu nevoi speciale, cât şi pentru părinţii lor”, a completat Isabela Hurjui, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2.

Investiţia în clădirea de 1.870 mp, ce se desfăşoară pe trei corpuri de clădire, este în sumă de 4,8 milioane de lei, costurile de funcţionare fiind suportate parţial de Asociaţia „Hrăniţi copiii”, alături de o asociaţie suedeză pentru ajutor umanitar.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Poti citi si:
Close
Back to top button