ARHIVA B365

Cursul BNR a urcat la 4,4916 lei/euro.Monedele din regiune se depreciază după violenţele din Ucraina

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4873 lei/euro, informează Mediafax.

Totodată, rata de schimb leu/dolar american a coborât cu 0,11 bani, la 3,2674 lei/dolar.

Leul s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, iar cursul de referinţă a crescut de la 3,6718 lei/franc la 3,6770 lei/fran.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei de miercuri, pe piaţa interbancară de la Bucureşti euro era cotat la 4,4825 lei, cu 0,65 – 0,85 bani (0,14% – 0,19%) sub nivelurile de la închiderea sesiunii anterioare, de 4,4890 – 4,4910 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a început să crească treptat, în cadrul unor tranzacţii cu volume în creştere. Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4950 lei, deprecierea leului fiind în linie cu mişcarea înregistrată de monedele statelor din regiune, determinată de retragerea investitorilor din Ucraina, în contextul escaladării violenţelor din această ţară.

„Deprecierea leului şi a celorlalte monede din regiune este determinată în principal de situaţia din Ucraina, la care se adaugă factori specifici fiecărei ţări. În cazul României avem situaţia incertă pe plan politic. La deprecierea leului ar putea contribui şi scăderea dobânzilor pe piaţă”, a afirmat un dealer.

Spre jumătatea şedinţei, au apărut în piaţă ordine de vânzare de valută, iar dealerii nu exclud ca acestea să provină din partea BNR, care vrea să vândă valută de la MFP.

Ratele medii ale dobânzilor afişate luni pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât semnificativ, fiind de 2,12 – 2,62% pe an, după ce marţi s-au plasat la 4,17 – 4,67% pe an. Evoluţia este explicată de dealeri prin faptul că se apropie finalul perioadei de rezervă.

Dobânzile au scăzut, astfel, sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

În acelaşi timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât de la 4,16-4,66% la 2,84 – 3,34% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, se plasează la 3,63% pe an.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button