STB a transmis că două linii vor avea trasee modificate. Autobuzele vor circula deviat pentru ca va avea loc West Side Kids Race.
STB a anunțat că două linii de transport public vor avea trasee modificate, sâmbătă. Măsurile se vor aplica pentru buna derulare a evenimentului West Side Kids Race. Anunțul a fost dat pe site-ul companiei de transport public.
Cursa face parte din programul evenimentului „Parada Micilor Bicicliști”. Activitățile de aici sunt programate sâmbătă, 13 iunie, în Drumul Taberei.
Schimbările din circulația STB au fost luate pentru că traficul rutier va fi restricționat pe Drumul Taberei, tronsonul cuprins între Str. Brașov și Str. Poiana Muntelui. Astfel, călătorii trebuie să știe că autobuzele liniilor 105 și 168 vor circula pe traseu modificat de la intersecția Drumul Taberei/Str. Brașov, în ambele sensuri, pe Str. Brașov, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor, Drumul Taberei, apoi traseele actuale.
În același mesaj, compania de transport le-a reamintit oamenilor că au la dispoziție mai multe canale de informare privind rețeaua de transport public din București. Acestea sunt următoarele:
Pe 13 iunie, va avea loc „Parada Micilor Bicicliști”. Organizatorii au pregătit o serie de activități și concursuri. Evenimentul se va ține între orele 09:00 – 18:00.
Mai jos este programul de la „Parada Micilor Bicicliști”:
Pentru a veni la acest eveniment, cei mici trebuie înscriși de părinți înainte. Procesul de înscriere și formulare care trebuie completat sunt disponibile AICI.
În urma completării, părinții vor primi și un număr de participant și ora de start. Datele vor fi trimise pe mail, dar sunt disponibile și pe site-ul oficial și paginile de socializare ale organizatorilor.