Cursa vieții, oferită gratuit de taximetriștii din București

Cursa vieții, oferită gratuit de taximetriștii din București

Aproape în fiecare zi de joi, Anamaria, coordonatoarea mea de la B365.ro, și cu mine ne adunăm într-o convorbire telefonică în urma căreia decidem subiectul asupra căruia eu voi încerca să nu am o opinie sau asupra căruia să îmi vărs, prin intermediul cernelii, o opinie cât mai imparțială. Vomit, ce poetic! N-am mai văzut o călimară de când se purtau iegări Fanatic. Și am sunat-o și ieri și am fost blank amândoi, că n-am găsit subiect. Ea are un punct moale (traducere editorială din englezescul soft spot) pentru Pasajul Unirii și mi-l propune de fiecare dată, pentru că, din câte înțeleg, în fiecare săptămână se întâmplă ceva nefiresc de trist acolo, dar eu refuz constant subiectul, judecând, ca un novice, importanța accestui pasaj în viața de zi cu zi a omului de București. 

Anamaria m-a trimis ieri în online, să mă uit pe site și să aleg de acolo ceva, mai ales că era obosită. Și cred și eu că era obosită, pentru că treaba asta cu cinci zile lucrătoare nu are efecte benefice decât pentru cei care e mai suportabil la muncă decât acasă. Înainte să închidă mi-a zis că s-a lansat filmul „Taximetriști”, dar eu am zis că nu scriu despre filme a treia săptămână la rând, mai ales că n-am văzut filmul. În fine, vă dați seama că atmosfera a devenit foarte tensionată, conflictuală, ea fiind obosită. Ăsta e efectul muncii cinci zile la rând, oameni buni, stări conflictuale și tensionate. Pe mine așa m-a dărâmat discuția, că am dormit de la 23:20 la 07:11. Ăsta e un dar de la Dumnezeu care se numește narcolepsie pe conflict, adică te ia somnul când te cerți, ca mecanism de protecție, dar și care reacție de bun simț față de tine însuți. Eu de multe ori mi-am auzit, în toiul unei cerți, replici de genul: E, pă dreacu’, ți-o fi și somn acum! Mi-era.

Da. La 07:11, așadar, m-am trezit tot în necunoștință de cauză, nereușind să manifest subiectul în vis așa cum îmi propusesem, pentru că, cre’că, am avut canalul de channeling înfundat sau ceva. Uneori și spiritualitatea eșuează. Da. M-am dus în bucătărie, am făcut cafea, am trecut în revistă discuția cu Anamaria și, când am ajuns la sugestia cu „Taximetriști”, mi-a picat fisa. Aveam o fisă de 50 de bani cu care mai stau eu în mână și mi-a picat pe gresie trezind tot blocul și, când m-am aplecat după ea, m-a sfâșiat un pic sciatica, am închis ochii de durere și am avut o viziune, ca o scânteie de speranță în bezna deznădejdii. Sigla Clever Taxi. Asta am văzut cu al treilea ochi, sigla Clever Taxi. Și atunci, pe loc, spontan, am înțeles ce îmi urla glanda pineală din toți rărunchii, să scriu despre relația mea cu taximetriștii din București. Trebuia să vă povestesc cum am ajuns aici, altfel nu aveam două paragrafe măricele. Da.

Mie nu îmi place deloc să am treabă. Sunt destul de prințesă de felul meu. Mă rog, cel mai puternic nu îmi place să am treabă departe de unde mă aflu. Nu am nici carnet. Fiind o fire mai reflectivă, în sensul că mintea mea fuge să reflecteze asupra cărei idei vrea ea, nu am considerat că aș putea să fiu suficient de atent la drum cu orele. Date fiind aceste trei calități, de leneș, prințesă și neșofer, am la activ niște mii de curse cu taxiul. E ca un fel de adicție. Când m-am mutat la București eram sărac, dar apoi m-am angajat și am fost un sărac care mergea doar cu taxiul. Și dacă trebuia să mănânc parizer în loc de salam victoria și tot nu luam trei autobuze până undeva. Metrou da. Date fiind aceste trei calități, am întâlnit mii de șoferi de taxi și, ulterior, de uber, bolt și ce o mai fi fost. În ajutorul meu a fost și faptul că ani la rând, în București, tariful pe kilometru a fost 1,39 RON. În urma acestei experiențe de durată, deci e un studiu pe mulți ani, trebuie să recunosc, taximetriștii sunt unii dintre cei mai buni profesori de-ai mei în drumul spre Cale.

Pentru că, DA, în timp ce călătoream compulsiv cu taxiul, călătoream și pe drumul meu spiritual spre mine, ca să vezi situație. De-a lungul anilor petrecuți în București, am ieșit de mii de ori din casă ca să intru într-un taxi și în taxi am găsit oameni care criticau sau înjurau foarte carnal și ușor de vizualizat femeile, că sunt proaste, înjurau conducerea, biserica, homosexualii, corporațiile, poliția, clienții, pe mine, pentru că toți suntem proști. La început, vă dați seama, mă deranja, dar tăceam că eu eram de la Drăgășani, ei din București. Apoi am trecut prin etapa în care am înțeles că e mișto să aperi anumite valori, o etapă în care știam clar că trebuie să îl conving pe altul că e prost și eu deștept. Eram indignat, începeam să urlu să oprească mașina, mă dădeam jos, sunam și la dispecerat, făceam reclamație. Eram Ioana D’Arc și cum îndrăzneau ei să-mi strice zen-ul pe care, oricum, doar eu singur pot să mi-l distrug. După aia am încercat să îi conving cu frumosul, iar într-o ultimă fază să tac și să vorbesc cu mine: Nu-l judeca, Adriane, e fratele tău și nu înjură că e fericit. Cam 20 de ani mi-au luat aceste 4 etape. 

Aș vrea cu această ocazie să le mulțumesc tuturor taximetriștilor că m-au ajutat în călătoria mea spre mine, că m-au ajutat să învăț că o înjurătură nejudecată e ceva cu adevărat valoros pentru mine și că a respecta un om care nu împarte aceleași valori cu mine e un câștig fenomenal, mai ales că valorile sunt valori doar dacă le practic, cât pot eu de constant, fără să le aștept de la alții. Bănuiesc că în faza următoare, peste maxim 40 de ani, nu voi mai avea nevoie de taxiuri, pentru că mă voi teleporta, dar vă anunț. Teleporatarea, oricum, va rezolva multe probleme, mai ales prețul chiriilor. Momentan, în etapa premergătoare teleportării, visul meu e să îmi fie la fel de ușor să-mi judec apropiații la fel de minimalist ca pe taximetriști, dar asta nu pare la fel de simplu. Sau, mă rog, e la fel de simplu ca răbdarea nesfârșită.

Voi încheia, cum e și firesc, cu o poveste superbă pe care o am cu un taximetrist. Mă duceam la o petrecere, gătit prună și cu piersicuța curățică. Coafat și parfumat, evident. Cu parfumul meu peferat care are smochine printre ingredientele olfactive principale. Urc în taxi, dau adresa și îl văd pe taximetrist că adulmecă prin aer de câteva ori, se întoarce spre mine și îmi zice: Auzi? Ce parfum e ăsta? Că vreau să-i iau și io lu’ nevastă-mea. Am râs pe cinste. Sper că i l-a luat. Atât pentru astăzi, Doamne ajută și Doamne ferește, când altul dă, tu primește! Adrian Dispeceratu!