CURS VALUTAR BNR. Francul elveţian a scăzut cu 3 bani

de:
04 feb. 2015
0 afișări
CURS VALUTAR BNR. Francul elveţian a scăzut cu 3 bani

CURS VALUTAR BNR. Referinţa pentru franc a scăzut astfel cu 0,7%, de la 4,1912 lei la 4,1611 lei, scrie mediafax.ro.

Aproape de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, francul era cotat pe pieţele externe în urcare cu 0,1%, la 0,9441 euro. Marţi, la aceeaşi oră, moneda elveţiană se situa la 0,9515 euro.

Francul elveţian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, după mai multe şedinţe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei.

CURS VALUTAR BNR. La maximul de 4,5817 lei, francul era în urcare cu 22,5% faţă de cursul de 3,7415 lei înregistrat miercuri, 14 ianuarie, înainte de decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafon.

În prezent, francul se plasează cu 9,2% sub recordul din 23 ianuarie, dar se află cu 11,2% peste referinţa BNR din 14 ianuarie, ultima înainte de anunţul Băncii Elveţiei.

Cursul pentru dolar a coborât cu 2,65 bani, de la 3,8772 lei la 3,8507 lei, în contextul întăririi euro pe pieţele externe în raport cu valutele importante, inclusiv dolarul.

Pentru euro, BNR a anunţat un curs în creştere cu 0,63 bani, de la 4,4018 lei la 4,4081 lei. Cursul record pentru euro a fost atins în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, moneda europeană fiind cotată atunci la 4,6481 lei/euro.

CURS VALUTAR BNR. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Aproape de ora 13:00, euro era cotat la 4,4055 – 4,4100 lei, faţă de 4,4080 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de marţi.

CURS VALUTAR BNR. Volumele au fost ridicate în prima jumătate a şedinţei, aproape de media pentru o zi întreagă de tranzacţionare. Schimburile din piaţa interbancară au avut loc între un minim de 4,4055 lei/euro şi un maxim de 4,4160 lei/euro.

Cookies