CURS BNR. Cum a evoluat cursul valutar leu-euro, luni, 24 martie 2014

de:
24 mart. 2014
0 Afișari
CURS BNR. Cum a evoluat cursul valutar leu-euro, luni, 24 martie 2014

CURS BNR. Rata de schimb este cu 0,23 bani (0,05%) sub paritatea publicată vineri, de 4,4816 lei/euro, şi cu 3,21 bani (0,71%) sub nivelul de lunea trecută, de 4,5114 lei/euro.

Un curs mai mic decât cel de luni a fost afişat de BNR pe 12 februarie, când euro a fost cotat la 4,4779 lei.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat faţă de dolarul american, rata de schimb crescând luni cu 0,4 bani (0,12%), la 3,2528 lei/dolar, după ce vineri a scăzut la 3,2488 lei/dolar.

CURS BNR. Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut pentru a şasea şedinţă consecutiv şi a atins cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni. Rata afişată luni, 3,6720 lei/franc, este cu 0,81 bani (0,22%) sub cea de vineri, de 3,6801 lei/franc. O paritate sub cea de luni a fost publicată pe 18 februarie, când francul a fost cotat la 3,6718 lei.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

„Ecourile tensiunilor geopolitice din Ucraina, împreună cu tonul extern de la deschiderea pieţelor internaţionale ar putea preveni continuarea tendinţei de întărire a leului – întărire condusă defundamentele economice – mai ales în condiţiile unei pieţe lipsite de activitate. Credem, aşadar, că leul va continua să fie tranzacţionat între 4,47 – 4,50/euro în următoarele zile, ţintind capătul mai apreciat al intervalului”, afirmă analiştii ING Bank într-o notă transmisă luni dimineaţă.

CURS BNR. La debutul şedinţei interbancare de luni, euro a fost tranzacţionat la 4,4890 lei, cu 0,35 – 0,6 bani (0,08% – 0,13%) peste nivelurile de la închiderea sesiunii de vineri, de 4,4830 – 4,4855 lei/euro.

CURS BNR. Ulterior, rata de schimb s-a întors spre 4,48 lei/euro, nivel sub care a trecut de câteva ori după ora 12:30. Cel mai redus nivel tranzacţionat în prima parte a şedinţei a fost de 4,4790 lei/euro, iar maximul a fost la deschidere, de 4,4890 lei/euro.

CURS BNR. Cu puţin înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4790 – 4,4820 lei, cu 0,35 – 0,4 bani (0,08% – 0,09%) sub închiderea de vineri, iar volumele de tranzacţionare erau medii, potrivit dealerilor.

Cookies