Atunci când a apărut Dan Barna prima dată prin politică, părea că în sfârșit se întâmplă ceva. Că uite, un om relativ tânăr, relativ obișnuit, fără vreo carieră politică în spate, pare simpatic, nu foarte simpatic să nu pară artificial, oricum relativ credibil. Doar că realitatea avea să ne arate că, nu, frate, nu tot ce zboară se mănâncă. Și din Dan Barna a mai rămas amintirea celebrei scene cu mimatul scrisului la calculator (DAR AIA CHIAR A FOST MIȘTO!!!!!) și ne mai iese din când în când în față cu câte o măreață faptă de arme, cum ar fi aceea că a fost rănit pe trotinetă.
Că a fost rănit pe trotinetă e nasol, sincer. Îmi pare rău că i s-a întâmplat asta. Dar era așa de previzibil că i se va întâmpla încât mă întreb oare cine o crede domnia sa despre el însuși că este, doar dacă te crezi invincibil îți imaginezi că ție nu o să ți se întâmple. Nu știu cum circulă Dan Barna pe trotinetă. Dacă poartă sau nu cască. Dacă merge pe stradă sau pe piste sau pe trotuar. Habar n-am. Ce știu e că de data asta cel puțin a traversat pe trotinetă, nu pe lângă ea. Și, ca la bicicletă, nu e voie. Odată că așa zice legea, al doilea că așa zice logica. Că te miști mai repede și mașina poate nu mai apucă să frâneze.
Dar accidentul lui Dan Barna ne arată încă odată că în România politicienii doar declamă lucruri, nu se și tin de ele. Se plâng de evaziunea fiscală, dar își bagă adidașii de sală pe factură la firmă, să mai reducă din TVA. Sigur, nu e o nenorocire, veți spune, ce mare lucru, toți facem asta. Dar de aici începe și problema. Că toți facem asta și că dacă tu ești dintre cei care propovăduiești schimbarea, începe, gen Osho, cu tine însuți.
E o chestiune de bază și în creșterea copiilor. Degeaba le spui tu să nu bea sucuri acidulate că-s nasoale, dacă tu nu te așezi la masă fără sticla de doi litri lângă tine. Degeaba le zici să nu se scobească în gură, dacă tu palmezi elegant cu mâna dreaptă degetul arătător de la mâna stângă cu care încerci să culegi pătrunjelul care ți s-a prins în lucrarea de sus, că și dentistul ăla zici că ți-a lucrat în scârbă. Degeaba le spunem să citească, dacă noi ne petrecem seara pe TikTok. Așa și cu Dan Barna, trotineta și calculatorul. Degeaba ne vorbește despre o țară ca afară, când e primul la fake-uit.
Al doilea subiect al momentului, în politică și nu numai, este relansarea lui Liviu Dragnea sub forma de vlogger culinar. Sau youtuber culinar, eu nu știu exact cum îi zice. Într-un video de 12 minute, postat pe canalul său, Bucătăria de acasă, Liviu Dragnea face o mâncare de fasole galbenă, păstăi. Și ne împărtășește câteva dintre preocupările sale de gospodină: sarea iodată nu e bună, să fim atenți cu oxidanții, să mâncăm sănătos și să folosim ingrediente cât mai de casă. El, spre exemplu, a pus roșii la borcan din curtea lui, pentru că nu mai are încredere în ce se găsește la magazin. Pur și simplu, nu mai are încredere, aia e, ce să și faci.
Și nici nu se vede bine, că etichetele sunt scrise mic. Câteva hinturi: piperul l-a pus boabe, n-a tăiat tecile, 2 foițe de dafin și cimbru după gust. Are și niște sfaturi pentru mame, adică jur, e ceva complex. Și un ingredient secret. Sigur o să facă ceva carieră în domeniul ăsta. Seamănă mult ca approach cu Jamilla, eu nu prea urmăresc canale culinare, dar a fost pandemie și trebuia să învăț și eu de la cineva, așa că la ea am văzut cu toate ingredientele puse din start în farfurioare și castronele, frumos, alb. O mai fi și pe la alții, nu zic, dar top of mind la mine asta a fost. Nu știm ce dorește Liviu Dragnea acum cu canalul ăsta, dar sunt sigură că va fi interesant de urmărit. În câteva luni îl vedem la Chefi la Cuțite.
Nota B365.ro – Tot Maria Coman, mai jos: