Pe când era copilul meu mic mergeam des la J’ai Bistrot, pentru că era unul dintre puținele locuri child friendly din București. Real child friendly, nu doar clama că este, amenaja 2 locșoare și în rest îi trata cu sictir. Child friendly, pet friendly, human friendly în general, J’ai Bistrot e locul acela unde te duci relaxat, că lumea e drăguță și atmosfera e bună.
N-am mai fost în ultima vreme că, na, mai schimbăm cârciumile și oricum nu mai căutăm child friendly că am depășit vârsta alergatului printre mese, dar am convingerea că acolo lucrurile nu s-au schimbat. De fapt mai e ceva, J’ai Bistrot nici măcar nu-mi amintesc să se fi poziționat așa, ca prietenos, ci pur și simplu așa s-a construit în mod natural.
Mă rog, așadar n-am mai fost, dar nu e despre asta, ci despre faptul că oamenii au decis să spună că au nevoie de un pic de respect reciproc în local. Ceea ce ar trebui să fie privit de asemenea ca o normalitate, nu-i așa? Adică, sincer, sincer, sincer, sincer că avem copii sau nu avem, știm cu toții că treaba noastră e să îi și educăm și să punem niște limite. Oricât ne-ar plăcea să spunem cu educația pozitivă, zău, hai să fim cinstiți, nu există să aplaudăm un copilaș pentru că se urcă pe masa pe care mănâncă niște oameni și începe să cânte și să îl felicităm pentru talentul său artistic. Că peste 20 de ani se mută în apartamentul vecinilor pentru că e lumina mai bună pentru pictură și știm cu toții că e talentat la desen de mic, de ce să îi îngrădim drepturile și talentele?
Ce e fascinant este însă efectul pe care l-a avut postarea celor de la J’ai Bistrot. Mii de comentarii, pro sau contra. Mii, nu e o exagerare. Mame furioase care au zis că ele nu mai calcă niciodată pe acolo, chiar dacă n-au călcat niciodată nici până acum. Altele care le-au urat să dea faliment în mijlocul crizei care urmează. Altele sau alții care au susținut că, dacă au pus nisip în curte, înseamnă că aia e, e loc de joacă, cum să îi explici copilului că nu e. AAAA, păi aici apare și problema. Tu, părinte, ești cel care îi explici copilului tău că nu e loc de joacă, îi spui ce poate și ce nu poate să facă. Presupun că dacă vede oceanul nu îl lași să se arunce de pe ferry pentru că e apă și lui îi place foarte mult să se joace în cadă, nu?
S- a vorbit mai mult despre J’ai Bistrot decât s-a vorbit despre evaluarea națională. Pe Facebook, cel puțin. Toată lumea a avut o părere despre cât de departe pot merge limitele, despre child friendly sau ne child friendly. Despre nisip sau nu, despre gălăgie sau nu. Pentru că ne place mult mai mult să vorbim despre lucruri, decât să și facem lucruri.
Dacă am vorbi despre evaluarea națională mai mult, la un moment dat ar trebui să recunoaștem că tot noi, părinții care consideră scandalos faptul că al lor copil nu poate să se exprime liber aruncând nisip în farfuria vecinului, suntem cei care le punem meditații din clasa a treia, ca să ne asigurăm că prind un loc în față la liceu, că trec peste ceilalți care nu s-au meditat așa asiduu. Tot noi suntem cei care facem liste de cadouri pentru Doamna, chiar dacă Doamna a zis în repetate rânduri că ea nu vrea nimic, doar să o lăsați în pace. E mai simplu să cerem drepturi, decât să respectăm și drepturile altora și reguli. O fi din cauza comunismului, o fi și din cauze mai vechi, cert e că faptul că nu ne-au iubit suficient părinții noștri n-ar trebui să ne facă să creștem acum o generație fără niciun fel de direcție. Limitele sunt sănătoase, nu doar dacă trăim în societate. Limitele sunt sănătoase și dacă alegem să trăim în junglă. Pentru că respectăm vipera, nu mergem să o tragem de coadă să vedem cum reacționează.
Doar noi între noi nu mai știm deloc cum să avem relații.
Nota B365.ro: Pentru relații mai bune (noi între noi și noi cu noi), recomandăm: