Curățenia de primăvară continuă săptămâna aceasta în S6. Se spală Bulevardele Iuliu Maniu și Timișoara

15 apr. 2024
753 afișări
Curățenia de primăvară continuă săptămâna aceasta în S6. Se spală Bulevardele Iuliu Maniu și Timișoara
Curățenia de primăvară continuă săptămâna aceasta în S6. Se spală Bulevardele Iuliu Maniu și Timișoara | Sursa foto: Primăria Sectorului 6 - Facebook

Curățenia din Sectorul 6 a ajuns în cea de-a 8-a săptămână. Primăria Sectorului 6 anunță că angajații de la salubrizare continuă să spele carosabilul și trotuarele de pe mai multe artere din sector, iar în weekend se vor ocupa de curățenia din mai multe unități de învățământ.

Pe ce străzi din Sectorul 6 se va face curățenie în săptămâna 15-21 aprilie

Primăria Sectorului 6 anunță, pe pagina de Facebook, unde se vor afla angajații de la salubrizare pentru a continua curățenia de primăvară. Se vor spăla și curăța următoarele străzi:

  • Luni, 15 aprilie, pe Bd. Timișoara, de la numărul 94 la Valea Călmățuiului, pe ambele sensuri și la Piața Păcii;
  • Marți, 16 aprilie, pe strada Răsăritului, în paralel cu strada Brașov;
  • Miercuri, 17 aprilie, pe Bd. Iuliu Maniu, de la Turbomecanica 244 la numărul 246, pe ambele sensuri;
  • Joi, 18 aprilie, pe Bd. Timișoara, de la Valea Cascadelor la strada Moinești, pe ambele sensuri;
  • Vineri, 19 aprilie, pe Bd. Timișoara, de la strada Moinești la strada Brașov, pe ambele sensuri;
  • Sâmbătă, 20 aprilie, pe Bd. Timișoara, de la strada Brașov la strada Sibiu, pe ambele sensuri;

Totodată, PS6 le transmite bucureștenilor că în weekend, mai exact în ziua de duminică, curățenia se va face și la mai multe unități de învățământ din aria administrată.

Săptămâna aceasta se va face în:

  • Grădinițele 217, Corp B,
  • Grădinița Paradisul Piticilor,
  • Grădinița Albinuțele,
  • Școala Gimnazială 142,
  • Școala Gimnazială Nr. 309.

În cadrul acțiunilor de curățenie din Sectorul 6 se spală trotuarele, carosabilul, mobilierul urban, indicatoarele rutiere, stâlpișorii, semafoarele, stațiile STB. Totodată, se curăță stâlpii, gardurile de afișe și de mâzgălituri.

Weekendul trecut, sâmbătă (13 aprilie), în jur de 300 de voluntari, alături de lucrători de la Urban și ADPDU Sector 6, cu utilaje, au igienizat o suprafață de 5 hectare din Giulești. Zona a fost curățată de gunoaie în câteva ore, fiind vorba despre un teren situat între Calea Giulești 556 până spre Mănăstirea Chiajna.

În total au fost strânse 120 de tone de deșeuri, reprezentând 8 camioane a câte minimum 15 tone fiecare.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies