Cupa României DINAMO – STEAUA. Măsuri de ordine publică impuse de Jandarmerie pe stadionul „Dinamo”

de:
02 mart. 2016
0 Afișari
Cupa României DINAMO - STEAUA. Măsuri de ordine publică impuse de Jandarmerie pe stadionul

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00, doar pe bază de bilete şi invitaţii. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei remis B365.ro.

Citește și Reghecampf, despre meciul cu Dinamo din Cupă: Cel mai important lucru este să nu primim gol

De asemenea, autoritățile recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă. Mai mult, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Astfel, legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Microbiștilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Mai mult, este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Citește și Partida Dinamo – Steaua din Cupa României, transmisă de trei televiziuni importante

Cookies