Cupa Davis: România – Israel 2-0, după punctul adus de Marius Copil

de:
06 mart. 2015
0 Afișari
Cupa Davis: România - Israel 2-0, după punctul adus de Marius Copil

Primul meci de simplu fusese câștigat de Adrian Ungur, cu 7-5, 6-3, 6-0 în fața lui Bar Tzuf Botzer.

În setul inaugural, Copil (24 ani), numărul 168 mondial, și Sela (29 ani, 108 ATP), prima rachetă a oaspeților, au mers cap la cap, fiecare făcându-și serviciul, pentru ca în tiebreak Sela să se impună cu 7-3.

Setul al doilea a avut o desfășurare similară, cu excepția unui break reușit de fiecare jucător (consecutiv, pentru 2-1 și 2-2), după care s-a ajuns din nou în tiebreak, iar de data aceasta Copil s-a impus cu 7-3, egalând situația, 1-1.

Manșa a treia a meciului a fost echilibrată, de asemenea, chiar dacă Sela a avut nevoie de îngrijiri medicale la scorul de 2-1 pentru Copil. Românul a avut două mingi de break la 4-3, nu le-a fructificat, dar a reușit acest lucru la 5-4 și a câștigat setul cu 6-4, preluând conducerea, scrie Agerpres.

Setul al patrulea a fost controlat de la un capăt la altul de arădeanul Copil, care s-a desprins rapid la 3-0, apoi a condus cu 5-1 și a încheiat meciul cu 6-2.

Între Copil și Sela situația era egală, 1-1, la meciurile directe, după ce israelianul a învins cu 6-4, 6-2 în optimile turneului challenger de la Atena, în 2011, iar Copil (24 ani, 168 ATP) s-a revanșat la Quimper (Franța), în 2013, în semifinale, cu 6-3, 6-4.

Perechea Florin Mergea/Horia Tecău poate aduce, sâmbătă (de la ora 15,00), punctul decisiv în această întâlnire, în meciul de dublu cu Jonathan Erlich/Edan Leshem, însă e posibil ca israelienii să schimbe echipa și alături de experimentatul Erlich să joace din nou Dudi Sela.

Duminică sunt programate ultimele meciuri de simplu, Ungur — Sela și Copil — Bar Tzuf Botzer.

Echipa care va câștiga întâlnirea va accede în turul al doilea din Grupa I, Zona Europa-Africa, iar echipa care va pierde va merge la barajul turului 1 al Grupei I, adversară fiind în ambele cazuri una dintre reprezentativele Sloveniei sau Slovaciei.

Cookies