Cumpăr bormaşină. Urgent!

de:
20 sept. 2011
1 afișări
Cumpăr bormaşină. Urgent!

Taică-miu şi-a cumpărat o bormaşină când erau eu prin clasa a 3a. Şi-acum îmi aduc aminte: era pe cuier în dreapta sus, într-o cutie gri din plastic pe care scria cu roşu BOSCH. Aveam interzis la ea şi o vedeam doar la ocazii speciale când trebăluia prin casă sau prin garaj. Să o ating, nici vorbă. Doar dacă era cordonul înfăşurat şi ştecherul la o distanţă considerabilă de cea mai apropiată priză, puteam s-o ţin mâini şi să simulez rafale de mitralieră în tot ce apucam. Până şi cutia îmi stârnise empatii. Voiam s-o transform în ghiozdan şi să mă prezint cu ea în curtea şcolii, să dau pe spate gagicile. Ce să mai… respectul pentru o astfel de ustensilă era până la paroxism.

Timpul a trecut, şi-am dat casa pe apartament când am ajuns în Bucureşti. Aici am aflat în scurt timp că în fiecare bloc, dacă nu în fiecare apartament, există câte o bormaşină. Am aflat acest lucru, în nenumărate rânduri: dimineaţa şi seara în jurul orei 8, în weekend timp de două zile, dar şi în sărbătorile legale, inclusiv de Crăciun, sau în seara de Revelion. În cele cinci locuri în care am stat prin Bucureşti am adunat la activ zeci de ore de găurit în urechi şi chiar am dezvoltat o abilitate, neştiută până a pleca de-acasă, de a dormi buştean pe un astfel zgomot.

Am reuşit chiar să deosebesc, în funcţie de huruieli, tipurile de bormaşină (cu percuţie, rotopercuţie sau rotaţie fără percuţie), mărimile burghielor dar şi gradul de nervozitate al vecinului atunci când perforează pereţii/podeaua/tavanul. Nu de puţine ori am sărit în întâmpinarea televizorului atunci când de la vibraţii o lua la trap pe comodă, după un meci din liga în care Steaua, Rapid ori Dinamo incasau vreo bătaie cruntă. M-am obişnuit şi cu situaţiile în care, atunci când e frumos afară, vecinul cu bormaşina iese din sufragerie şi dă găuri în balcon, în aer liber.

Unde locuiesc acum, într-un bloc de pe 13 Septembrie, fenomenul e cu atât mai bizar cu cât nimeni nu ştie cine dă găuri. Nici măcar administratora care, la auzului întrebării mele, era cât pe ce să frângă vârful pixului în chitanţierul de întreţinere, de disperare. Episodul mi-a fost destul să mă hotărăsc. Acum caut să-mi cumpăr bormaşină şi o placă de marmură, pe care s-o pun în mijlocul casei şi să trimit pe lumea ailaltă vreo două seturi de burghie. Nu de alta, dar vreau să-mi fac şi eu cale la magazinul de bricolaj din cartier, că poate mă nimeresc la coadă cu vecinul. Nu-i greu de depistat. Cu siguranţă a dat deja în Parkinson.

Cookies