Cum va fi vremea până de Crăciun. Unde ne dăm cu sania și unde stăm la soare

19 nov. 2021
211 Afișari
Cum va fi vremea până de Crăciun. Unde ne dăm cu sania și unde stăm la soare
Cum va fi vremea până de Crăciun. Unde ne dăm cu sania și unde stăm la soare

Meteorologii au emis estimările pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, ne putem face o idee despre cum va fi prognoza meteo chiar înainte de Crăciun.

Cum va fi vremea până de Crăciun. Unde ne dăm cu sania și unde stăm la soare. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 noiembrie 2021 – 20 decembrie 2021.

Cum va fi vremea până de Crăciun

Meteorologii spun că în următoarea lună, valorile termice maxime vor depăși valorile normale pentru data din calendar în mai multe părți ale României.

Cantitățile de precipitații estimate de meteorologi, sunt apropiate de cantitățile normale pentru intervalul menționat mai sus.

În săptămâna 22 noiembrie 2021 – 29 noiembrie 2021, temperaturile maxime vor fi mai crescute decât temperaturile specifice pentru această dată din calendar, în cea mai mare parte a României, dar mai ales în extremitatea sud-estică. Cu excepția regiunilor din zona de nord-est, acolo unde regimul pluviometric va fi normal pentru această dată, cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în zona de sud-vest.

Recomandăm și: Prognoza meteo în București. Vreme frumoasă în weekend, numai bună de plimbări

În săptămâna 29 noiembrie 2021 – 06 decembrie 2021, temperaturile medii ale aerului vor înregistra valori ușor mai crescute decât cele normale pentru acest interval, în regiunile extracarpatice. În rest, temperaturile vor fi cele apropiate de valorile specifice pentru această dată din calendar. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni și în extremitatea nordică a României, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acestă săptămână, conform ANM.

Unde ne dăm cu sania și unde stăm la soare

În săptămâna 06 noiembrie 2021 – 13 decembrie 2021, temperaturile medii ale aerului vor fi în general cele apropiate de normalul acestei perioade, chiar sunt șanse să fie ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi cel apropiat de normalul acestui interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent, în zonele montane, local.

În săptămâna 13 decembrie 2021 – 20 decembrie 2021, temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toată țara. Cantitățile de precipitații estimate de meteorologi vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a României.

Cookies