Cum va fi vremea la Bucureşti, în următoarele două săptămâni

de:
04 feb. 2013
0 Afișari
Cum va fi vremea la Bucureşti, în următoarele două săptămâni

Vremea va fi caldă în primele trei zile ale săptămânii, când temperaturile maxime se vor situa în medie la valori de 9 grade Celsius. Începând din data de 8 februarie, maximele vor scădea uşor şi se vor menţine până, pe 17 februarie, în jurul valorii de 4 grade Celsius, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Temperaturile minime vor fi în medie apropiate de 0 grade până pe 8 februarie, după care vor scădea uşor şi se vor situa între – 4 şi – 2 grade Celsius.

Începând din data de 7 februarie, temporar se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi moderate cantitativ în 7 februarie (sub formă de ploaie) şi în 10 şi 11 februarie (mixte). În restul intervalului (4-17 februarie) vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Cookies