Cum va fi vremea la București și la munte, până pe 9 martie. Prognoza meteo

de:
24 feb. 2014
0 Afișari
Cum va fi vremea la București și la munte, până pe 9 martie. Prognoza meteo

Prognoza pentru Bucureşti: 

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic se va situa în general peste cel multianual specific perioadei, astfel că media maximelor va fi de 9 la 12 grade, iar a minimelor de 1…4 grade. Doar în primele zile (24 – 26 februarie) se vor înregistra temperaturi mai apropiate de cele climatologic normale, astfel că, în medie, ziua vor fi 5…7 grade, iar noaptea -1…0 grade.

Vor fi ploi slabe sau burniţe, cu caracter local în primele două zile, apoi probabilitatea de ploaie va creşte, din nou, după data de 4 martie.

VREMEA LA MUNTE:

În primele zile ale intervalului se vor înregistra temperaturi apropiate de normalul climatologic al perioadei. Astfel, media maximelor se va situa în ecartul 0…3 grade, iar a minimelor între -6 şi -4 grade. Pentru restul intervalului sunt de aşteptat valori ziua în medie de 3…5 grade şi temperaturi minime în creștere, dar încă sub pragul de îngheţ, -4 la -2 grade, reprezentând un regim peste cel mediu multianual. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte, va fi mai mare în prima zi şi din nou după data de 3 martie.

Cookies